Armata israeliană: Am găsit dovezi ale unor transferuri în valoare de peste 150 de milioane de dolari din Iran către Hamas

idf
Twitter

Armata israeliană (IDF) a declarat marţi că a găsit în sistemul extins de tuneluri de sub Fâşia Gaza dovezi ale fluxurilor de bani între Iran şi organizaţia islamistă palestiniană Hamas, relatează dpa.

Purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, a declarat că soldaţii israelieni au descoperit documente care dovedesc transferuri în valoare totală de peste 150 de milioane de dolari din Iran către Hamas şi liderul său din Fâşia Gaza, Yehya al-Sinwar, din 2014 până în 2020.

Forţele armate au publicat şi fotografii ale mai multor documente, precum şi fotografii cu plicuri şi numerar. Informaţia nu a putut fi verificată în mod independent.

"Acesta este un alt exemplu al modului în care Iranul exportă teroarea în Orientul Mijlociu", a spus Hagari. "Teroarea pe care Iranul o exportă şi o produce este o problemă globală", a mai spus oficialul israelian.

Israelul este inamicul declarat al Iranului încă de la Revoluţia islamică din 1979. Alături de alte miliţii, precum Hezbollah în Liban şi rebelii houthi în Yemen, Hamas face parte din aşa-numita "Axă a rezistenţei", o reţea de grupuri care luptă împotriva Israelului şi care primeşte sprijin financiar şi material de la Teheran, notează dpa. 

Citește și
Friedrich Merz
Merz și Trump se întâlnesc la Washington pentru discuții despre Ucraina, Orientul Mijlociu și comerț

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Merz și Trump se întâlnesc la Washington pentru discuții despre Ucraina, Orientul Mijlociu și comerț
Merz și Trump se întâlnesc la Washington pentru discuții despre Ucraina, Orientul Mijlociu și comerț

Cancelarul german Friedrich Merz se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru prima dată de la preluarea mandatului la începutul acestei luni.

Accident aviatic în Germania. Un avion ușor s-a prăbușit pe o clădire
Accident aviatic în Germania. Un avion ușor s-a prăbușit pe o clădire

Un accident aviatic s-a soldat sâmbătă cu decesul a două persoane în vestul Germaniei, după ce un avion ușor s-a prăbușit peste un imobil rezidențial din orașul Kleinenbroich, în apropierea Dusseldorf-ului.

Hamas răspunde propunerii de armistițiu, după ultimatumul dat de Israel. 10 ostatici pentru prizonieri palestinieni
Hamas răspunde propunerii de armistițiu, după ultimatumul dat de Israel. 10 ostatici pentru prizonieri palestinieni

Mişcarea Hamas a transmis sâmbătă răspunsul la propunerea americană pentru armistiţiu în Fâşia Gaza, care include eliberarea a 10 ostatici răpiţi în timpul atacului din 7 octombrie 2023.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.