Audierea lui Mark Zuckerberg: ”Am identificat cu întârziere operaţiunile ruseşti din 2016”

×
Codul embed a fost copiat

Facebook este angajată într-o cursă a înarmărilor cu Rusia, care are oameni angajaţi să-i exploateze slăbiciunile, a declarat fondatorul ei.

Mark Zuckerberg a fost chestionat aseară timp de cinci ore de către membrii a două comisii din Senatul american. Miliardarul de 33 de ani şi-a asumat responsabilitatea pentru greşelile făcute în protecţia datelor utilizatorilor şi a promis schimbări. 

Bursa a reacţionat bine: acţiunile companiei au avut cea mai bună zi din ultimii doi ani, după ce Facebook s-a devalorizat cu 80 de miliarde de dolari în ultimele săptămâni.

SenatorDomnule Zuckerberg, v-aţi simţi confortabil să ne spuneţi numele hotelului unde aţi stat azi-noapte?
Mark Zuckerberg: Nu.
Senator: Dacă aţi trimis cuiva mesaje săptămâna aceasta, aţi vrea să ne spuneţi numele acelor oameni?
Mark Zuckerberg: Domnule senator, nu, probabil că aş alege să nu le fac publice acum.
Senator: Cred că despre asta e vorba.

44 de senatori americani i-au cerut explicaţii lui Mark Zuckerberg despre ceea ce face cu informaţiile pe care i le încredinţează cei 2,2 miliarde de utilizatori şi cum le apără interesele. Fondatorul Facebook a recunoscut că n-a prevăzut cum poate fi folosită reţeaua de socializare în scopuri negative.

Citește și
Mark Zuckerberg,
Mărturia lui Zuckerberg, după scandalul Cambridge Analytica: „Nu ne-am dat seama cât de mare e responsabilitatea noastră”

Mark Zuckerberg: "Nu am avut o viziune suficient de amplă asupra responsabilităţii noastre şi asta a fost o mare greşeală. A fost greşeala mea şi îmi pare rău. Eu am fondat Facebook, eu îl conduc şi eu sunt responsabil pentru ceea ce se întâmplă acolo."

În privinţa Cambridge Analytica, fondatorul Facebook a recunoscut că a greşit luând de bune asigurările firmei de consultanţă Cambridge Analytica, cum că a folosit datele exclusiv pentru a face un studiu, iar apoi le-a şters. Facebook analizează acum mii de aplicaţii, ca să nu mai repete greşeala şi a început deja să-i anunţe pe utilizatorii ale căror date au fost folosite de firma de consultanţă politică.

Mark Zuckerberg, Facebook: "Unul dintre cele mai mari regrete ale mele ca şef al companiei este că am identificat cu întârziere operaţiunile ruseşti din 2016."

În privinţa amestecului Rusiei în alegerile americane, fondatorul Facebook a repetat măsuri deja anunţate, precum închiderea a sute de conturi care aparţin Russian Internet Agency, aşa numita fabrică de troli. Însă nu a putut garanta că vor exista zero imixtiuni în alegerile viitoare. În Rusia sunt oameni plătiţi să găsească modalităţi de a exploata Facebook, a spus el.

Mark Zuckerberg: "E o cursă continuă a înarmărilor. Câtă vreme sunt oameni în Rusia a căror muncă este de a se amesteca în alegerile din alte ţări, va fi un conflict continuu. Ce pot să promit este că vom învesti semnificativ ca să ne asigurăm că oamenii nu răspândesc dezinformări şi nu încearcă să se amestece în alegeri folosind Facebook."

Un fotograf al agenţiei Associated Press a reuşit să-i fotografieze notiţele lui Zuckerberg. Acestea demonstrează că era pregătit să spună că nu demisionează, dar şi să critice Apple, al cărei preşedinte a criticat de curând Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Mark Zuckerberg, audiat în Congresul SUA: ”A fost greșeala mea și îmi pare rău”
Mark Zuckerberg, audiat în Congresul SUA: ”A fost greșeala mea și îmi pare rău”

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost audiat în Congresul Statelor Unite, ca urmare a izbucnirii scandalului Cambridge Analytica.

Mărturia lui Zuckerberg, după scandalul Cambridge Analytica: „Nu ne-am dat seama cât de mare e responsabilitatea noastră”
Mărturia lui Zuckerberg, după scandalul Cambridge Analytica: „Nu ne-am dat seama cât de mare e responsabilitatea noastră”

Fondatorul Facebook urmează să susțină marți și miecuri declarație în fața Congresului Statelor Unite, ca urmare a izbucnirii scandalului Cambridge Analytica.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.