Autoritățile din Australia au recuperat 57.000 de arme în cadrul unei amnistii

arme de foc
iStock

Peste 57.000 de arme de foc au fost recuperate în Australia, inclusiv arme automate şi semiautomate, în cadrul unei amnistii ce le-a permis deţinătorilor de arme să le predea fără temeri, au anunţat joi autorităţile, citate de AFP.

Guvernul şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că a făcut ţara mai sigură după o campanie de trei luni, care s-a încheiat pe 30 septembrie 2017, într-un moment în care dezbaterea pe tema armelor s-a aprins din nou în SUA ca urmare a unui atac armat într-un liceu din Florida, informează Agerpres.ro

Legea australiană foarte restrictivă privind armele de foc a intrat în vigoare după un masacru în 1996. Ea este des invocată de către susţinătorii controlului asupra armelor ca fiind un exemplu de urmat pentru SUA. De atunci, în Australia nu a mai avut loc nici un atac armat.

Amnistia, prima la nivel naţional de la atacul din 1996, soldat cu 35 de morţi, le-a permis deţinătorilor de arme ilegale sau nedorite să le predea, fără să li se pună nici o întrebare.

Deţinerea ilegală a unei arme de foc este pasibilă în vremuri normale de o amendă de 280.000 dolari australieni (185.000 de euro) sau de o pedeapsă de 14 ani de închisoare.

Citește și
protest
George Soros, acuzat că manipulează elevii din SUA și organizează proteste anti-Trump

Autorităţile au recuperat astfel 57.324 de arme de foc, inclusiv 2.500 de arme automate şi semiautomate. Înainte de a lansa această operaţiune, guvernul australian estima la 260.000 numărul armelor ilegale aflate în circulaţie

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Detalii tulburătoare despre ucigașul din Florida. Și-a văzut tatăl murind și a fost hărțuit de fratele său
Detalii tulburătoare despre ucigașul din Florida. Și-a văzut tatăl murind și a fost hărțuit de fratele său

Atacatorul din Florida, Nikolas Cruz, a fost martor la moartea tatălui său adoptiv când avea 5 ani, iar fratele său, Zachary, a recunoscut că l-a hărțuit în toată copilăria lor.

George Soros, acuzat că manipulează elevii din SUA și organizează proteste anti-Trump
George Soros, acuzat că manipulează elevii din SUA și organizează proteste anti-Trump

Mobilizarea elevilor americani după atacul armat din Florida dă naştere unor teorii ale conspiraţiei peste Ocean.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.