Autorităţile din Nepal închid şcolile după ce ploile torenţiale au făcut 100 de morţi. „N-am mai văzut niciodată”

nepal
AFP

Autorităţile din Nepal au închis şcolile pentru trei zile după ce alunecările de teren şi inundaţiile declanşate în urma a două zile de ploi torenţiale.

 

Inundaţiile au provocat moartea a 100 de persoane, alte 67 fiind date dispărute, au anunţat duminică autorităţile, potrivit Reuters.

Inundaţiile au paralizat traficul şi activităţile obişnuite în valea Kathmandu, regiune unde au fost în 37 de decese şi unde locuiesc 4 milioane de persoane. Tot în această regiune este situată şi capitala ţării.

Autorităţile au spus că studenţii şi părinţii acestora s-au confruntat cu dificultăţi după ce universităţile şi clădirile unităţilor de învăţământ au fost avariate de ploi şi necesită reparaţii.

''Am îndemnat autorităţile competente să închidă şcolile în zonele afectate pentru trei zile'', a declarat pentru Reuters Lakshmi Bhattarai, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Citește și
nepal
Zeci de persoane, căutate după o alunecare de teren în Nepal. „Şansele de a găsi supravieţuitori sunt reduse”

În unele zone ale capitalei s-a înregistrat o cantitate de ploaie de până la 322,2 mm, ceea ce a provocat creşterea nivelului râului Bagmati cu 2,2 metri peste limita de pericol, potrivit experţilor.

Duminică dimineaţă situaţia părea să se amelioreze după ce ploile au slăbit în intensitate în multe locuri, a spus Govinda Jha, un meteorolog din capitala ţării.

''Sunt posibile câteva averse izolate, dar ploile torenţiale sunt puţin probabile'', a spus el.

Meteorologii oficiali din Kathmandu au spus că ploile intense au fost provocate de un sistem de presiune joacă în Golful Bengal, care s-au extins şi peste zone din ţara vecină India.

Dezvoltarea neplanificată amplifică riscurile schimbărilor climatice în Nepal, susţin climatologii de la Centrul internaţional pentru dezvoltarea montană integrată (ICIMOD).

''N-am mai văzut niciodată inundaţii de o asemenea amploare în Kathmandu'', a spus Arun Bhakta Shrestha, specialist în riscuri ecologice din cadrul centrului.

Într-un comunicat, Centrul a îndemnat guvernul şi urbaniştii să ''urgenteze'' investiţiile şi planurile de infrastructură pentru sisteme subterane de ape pluviale şi canalizare, atât proiecte ''gri'' sau tehnologice, cât şi proiecte ''verzi'' sau bazate pe natură.

Impactul ploilor a fost agravat de canalizarea ineficientă în urma proiectelor neplanificate de urbanizare, construcţiilor realizate în zone inundabile, lipsa zonelor pentru retenţia apei, precum şi supraconstruirea pe malurile râului Bagmati.

Cu toate acestea, nivelurile râului Koshi, din sud-estul Nepalului, au început să scadă, a spus Ram Chandra Tiwari, un înalt funcţionar din regiune.

Acest râu, care provoacă inundaţii devastatoare în statul indian Bihar (est) aproape în fiecare an, a depăşit limita de pericol şi a ajuns la un nivel triplu faţă de normal, a spus el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Şase jucători de la academia federaţiei din Nepal, daţi dispăruţi după o alunecare de teren
Şase jucători de la academia federaţiei din Nepal, daţi dispăruţi după o alunecare de teren

Şase jucători de la academia Federaţiei Nepaleze de Fotbal (ANFA), din districtul Makwanpur, sunt daţi dispăruţi.

Zeci de persoane, căutate după o alunecare de teren în Nepal. „Şansele de a găsi supravieţuitori sunt reduse”
Zeci de persoane, căutate după o alunecare de teren în Nepal. „Şansele de a găsi supravieţuitori sunt reduse”

Cel puțin 63 de persoane sunt căutate în Nepal, după o alunecare de teren care a măturat două autobuze de pe șosea, iar acestea au ajuns în râu.  

Ce alcoolemie avea șoferul microbuzului cu nepalezi, care a provocat accidentul din centrul Bucureștiului
Ce alcoolemie avea șoferul microbuzului cu nepalezi, care a provocat accidentul din centrul Bucureștiului

12 persoane au ajuns la spital, după un grav accident petrecut în Capitală. Șoferul unui microbuz cu imigranți din Nepal a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a lovit un autoturism.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.