Autoritățile din Rusia au deschis primul dosar penal privind sustragerea de la mobilizare

mobilizare rusia
Imago

Departamentul de Investigații Interdistrictual Zarechensky al Comitetului de Investigații al Rusiei a deschis un dosar penal în temeiul articolului privind sustragerea de la efectuarea serviciului militar împotriva unui bărbat de 32 de ani.

Dosarul penal a fost deschis după ce tânărul a refuzat să semneze citația de mobilizare, informează site-ul rus independent de știri Meduza.

Șeful grupului internațional pentru drepturile omului Agora, Pavel Chikov, a anunțat că acesta este primul dosar penal pentru sustragerea de la mobilizare. Aceasta a precizat că suspectul a fost reținut de poliție și se află de două zile în centrul de detenție temporară.

„Adevărul este că, potrivit clarificărilor aduse de Curtea Supremă a Federației Ruse, articolul 328 din Codul Penal al Federației Ruse se aplică numai cetățenilor care se sustrag serviciului militar (alineatul 2 din rezoluția Plenului)”, a spus Pavel Chikov.

Potrivit Meduza, care a citat o decizie a Curții Supreme a Federației Ruse, în temeiul articolului 328 din Codul Penal al Federației Ruse, numai „cetățenii de sex masculin care au împlinit vârsta de 18 ani, care sunt sau trebuie să fie înregistrați ca militari și nu sunt în rezervă” pot fi urmăriți penal.

Citește și
Rusia
Exodul bărbaților ruși care fug de teamă să nu fie încorporați continuă. Unii aleg să treacă granița spre Georgia pe jos

La 21 septembrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decretat mobilizarea militară parțială.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Studenții din Rusia cer să învețe online pentru a pleca din țară și a scăpa de mobilizare
Studenții din Rusia cer să învețe online pentru a pleca din țară și a scăpa de mobilizare

Mii de studenți de la cele mai prestigioase universități din Rusia cer să se întoarcă la cursurile online, astfel încât să poată studia din străinătate și să evite să fie chemați să lupte în conflictul sângeros din Ucraina.

Exodul bărbaților ruși care fug de teamă să nu fie încorporați continuă. Unii aleg să treacă granița spre Georgia pe jos
Exodul bărbaților ruși care fug de teamă să nu fie încorporați continuă. Unii aleg să treacă granița spre Georgia pe jos

În Rusia cresc tensiunile după decretul de mobilizare dat săptămâna trecută de Putin. Au fost lupte de stradă în republica Daghestan, în timp ce rușii care fug de mobilizare au început să treacă granița spre Georgia și pe jos.  

Proteste masive în Rusia împotriva recrutării forțate a soldaților. Tinerii au primit ordinele de mobilizare chiar în arest
Proteste masive în Rusia împotriva recrutării forțate a soldaților. Tinerii au primit ordinele de mobilizare chiar în arest

La apelul mai multor organizații de opoziție, rușii au ieșit din nou pe străzi în mai multe orașe, de la Moscova și până în Siberia, ca să denunțe mobilizarea decretată de Kremlin cu trei zile în urmă.  

Cum arată marea mobilizare din Rusia, după ordinul lui Putin: De ce dracului țipați ca femeile? Gata cu joaca! | VIDEO
Cum arată marea mobilizare din Rusia, după ordinul lui Putin: De ce dracului țipați ca femeile? Gata cu joaca! | VIDEO

Mii de bărbați sunt încorporați în diferite părți ale Federației Ruse, după ce președintele Putin a anunțat decretul de mobilizare. După gestul liderului de la Kremlin, haosul s-a instalat în întreaga țară.

Categoriile de cetățeni ruși care scapă de mobilizarea impusă de Putin. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Categoriile de cetățeni ruși care scapă de mobilizarea impusă de Putin. Anunțul făcut de Ministerul Apărării

După decretul de mobilizare parțială dat de președintele rus Vladimir Putin, cetățenii din Rusia au intrat în panică, iar proteste violente au avut loc în zeci de orașe din Rusia.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.