Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

teroristi rusia
Profimedia

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

"Urmează ca experţii să stabilească ce fel de droguri sau substanţe psihotrope au consumat ei", a comunicat TASS, citând anchetatori care se ocupă de caz, potrivit Agerpres.

Celor patru principali suspecţi - Şamsutdin Fariduni, Dalerdjon Mirzoiev, Raciabalizod Saidakrami şi Muhammadsobir Faizov - li s-au prelevat probe de sânge, în care a fost depistată o substanţă psihotropă ce schimbă percepţia realităţii şi "reduce frica".

Potrivit agenţiei de presă ruse, suspecţii de comiterea atacului a-ar fi aflat sub influenţa drogurilor nu numai în ziua atacului propriu-zis, ci şi înainte.

Citește și
politie moscova
Atentat la Moscova: Anchetatorii ruși susțin că atacatorii au primit sume importante de bani trimise din Ucraina

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat atacul de vinerea trecută, soldat cu peste 140 de morţi şi 360 de răniţi.

Comitetul de Anchetă rus a mai spus că suspecţilor le-au fost confiscate dispozitive tehnice, ceea ce ar putea fi telefoane mobile. O analiză a datelor sustrase din acestea ar indica o legătură a presupuşilor autori ai atacului cu "naţionalişti ucraineni", de la care ar fi primit bani, conform aceluiaşi Comitet de Anchetă.

Oficiali ruşi, inclusiv preşedintele Vladimir Putin, au sugerat în repetate rânduri că Ucraina ar fi putut fi implicată în atac, acuzaţii pe care Kievul le-a respins cu vehemenţă.

Unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis

La aproape o săptămână de la unul dintre cele mai grave atacuri din istoria recentă a Rusiei, preşedintele rus Vladimir Putin nu s-a deplasat încă la locul atentatului.

La o întrebare în acest sens adresată de presă joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a explicat că preşedintele rus pur şi simplu nu a dorit să perturbe ancheta şi lucrările de degajare a dărâmăturilor.

Putin a transmis condoleanţe familiilor victimelor, iar autorităţile le-au promis ajutor financiar celor răniţi şi rudelor persoanelor decedate în atac, a mai spus Peskov.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Momentul în care un avion de război rusesc în flăcări se prăbușește în Marea Neagră VIDEO
Momentul în care un avion de război rusesc în flăcări se prăbușește în Marea Neagră VIDEO

Un avion militar rus s-a prăbuşit în largul Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în 2014, iar pilotul a avut timp să se catapulteze, anunţă guvernatorul instalat de către Moscova, relatează AFP.

 

Atentat la Moscova: Anchetatorii ruși susțin că atacatorii au primit sume importante de bani trimise din Ucraina
Atentat la Moscova: Anchetatorii ruși susțin că atacatorii au primit sume importante de bani trimise din Ucraina

Anchetatorii ruşi au declarat joi că autorii atentatului comis la o sală de concerte de lângă Moscova au primit sume importante de bani trimise din Ucraina, în timp ce Kievul neagă orice implicare în atac, relatează AFP.

Partidul lui Recep Erdogan: Atacul terorist din Moscova nu ar fi fost posibil fără sprijinul serviciilor secrete străine
Partidul lui Recep Erdogan: Atacul terorist din Moscova nu ar fi fost posibil fără sprijinul serviciilor secrete străine

Atacul terorist de la Primăria Crocus de lângă Moscova nu ar fi putut fi organizat fără ajutorul serviciilor de informații străine, a declarat Omer Celik, purtătorul de cuvânt al Partidului Justiției și Dezvoltării, aflat la putere în Turcia..

Kirilo Budanov: Federația Rusă a știut despre planificarea unui atac terorist în regiunea Moscova încă din februarie
Kirilo Budanov: Federația Rusă a știut despre planificarea unui atac terorist în regiunea Moscova încă din februarie

Conform declarațiilor șefului spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, Rusia era conștientă încă din luna februarie de planurile pentru atacul terorist din Moscova, însă a ales să nu intervină.

 

 

 

 

 

Atac terorist la Moscova. Aproape 100 de persoane sunt încă dispărute. Bilanțul morților ar putea fi mult mai mare
Atac terorist la Moscova. Aproape 100 de persoane sunt încă dispărute. Bilanțul morților ar putea fi mult mai mare

Până la 95 de persoane sunt încă dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbaţi înarmaţi au deschis focul cu arme automate asupra spectatorilor dintr-o sală de concerte.

 

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.