Autorul atacului din Paris "ar fi aderat la o viziune radicală a Islamului" acum 10 ani

Atac cu armă la sediul Poliției din Paris - 6
Agerpres

Autorul atacului care a ucis joi 4 angajaţi ai Poliţiei din Paris "ar fi aderat la o viziune radicală a Islamului" şi a fost în cu persoane din cadrul "mişcării Islamiste salafiste".

Anunțul a fost făcut sâmbătă de Jean-Francois Ricard, procuror antiterorist, informează AFP, potrivit Agerpres.

Primele investigaţii au relevat "aprobarea ''de către acesta a ''anumitor abuzuri comise în numele acestei religii", "dorinţa lui de a nu avea anumite e cu femei", "justificarea sa" pentru atacurile asupra Charlie Hebdo din 2015, "schimbarea obiceiurilor vestimentare de câteva luni", a relatat procurorul antiterorist în cadrul unei conferinţe de presă.

Mickael Harpon, un informatician în vârstă de 45 de ani care lucra la Direcţia de Informaţii a sediului Poliţiei din Paris (DRPP) din 2003, renunţase la "orice ţinută occidentală în favoarea unei ţinute tradiţionale pentru a merge la moschee", a explicat el.

Anchetele au permis, de asemenea, să fie identificate e între autor şi mai multe persoane care ar putea aparţine mişcării islamiste.

Citește și
Atac cu armă la sediul Poliției din Paris - 7
Boala de care suferea autorul atacului din Paris. Bărbatul trecuse recent la Islam

Acest bărbat fără antecedente penale, dar care a făcut obiectul unei proceduri pentru violenţă conjugală în 2009, s-a convertit la Islam în urmă cu aproximativ 10 ani, a precizat Ricard, care a descris în detaliu parcursul criminalului joi, evocând o scenă "de o violenţă extremă".

Atacatorul a cumpărat în dimineaţa atacului două cuţite, un "cuţit de bucătărie metalic" de 33 de centimetri şi un "cuţit pentru scoici", pe care le-a ascuns asupra sa.

Cu ajutorul acestor cuţite, el a atacat mai mulţi colegi între orele 10:53 GMT şi 11:00 GMT, înainte de a fi împuşcat de un poliţist stagiar în curtea sediului.

Studierea telefonului soţiei sale, care e în arest de joi, a relevat că cuplul a "schimbat 33 de SMS-uri în dimineaţa faptelor" între 09:21 GMT şi 09:50 GMT.

"Pe parcursul acestei conversaţii, autorul atacului a făcut afirmaţii cu conotaţii exclusiv religioase care s-au încheiat cu expresiile: + Allah akbar + apoi + sunt iubitul nostru profet, Muhammad, şi meditez la Coran", a povestit procurorul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Polițistul din Paris care și-a ucis 4 colegi suferise
Polițistul din Paris care și-a ucis 4 colegi suferise "o criză de demență". Mărturia soției

Un acces de nebunie, invidie profesională sau ura religioasă, toate sunt ipoteze vehiculate în presa za, după ce un individ şi-a ucis joi 4 colegi de la Prefectura din Paris.

Boala de care suferea autorul atacului din Paris. Bărbatul trecuse recent la Islam
Boala de care suferea autorul atacului din Paris. Bărbatul trecuse recent la Islam

Bărbatul care a ucis cu lovituri de cuţit patru funcţionari în sediul prefecturii poliţiei din Paris joi, înainte de a fi împuşcat, se convertise la Islam în urmă cu 18 luni, au transmis surse apropiate dosarului.

Alertă la sediul Poliției din Paris. Un bărbat a atacat mai mulți polițiști
Alertă la sediul Poliției din Paris. Un bărbat a atacat mai mulți polițiști

4 angajaţi ai prefecturii din Paris au fost ucişi de un coleg care s-a năpustit cu un cuţit prin birouri.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.