Avertisment din partidul lui Merkel pentru Romania. Cum se vede criza in presa internationala

Krichbaum

Declansarea miercuri a procedurilor in vederea suspendarii presedintelui roman Traian Basescu (centru-dreapta) de catre coalitia guvernamentala USL (centru-stanga) ocupa spatii importante in relatarile agentiilor, miercuri si joi.

Demersul a fost declansat in contextul in care ONG-urile si o parte a presei romane denunta o "deriva antidemocratica" si "atingeri aduse statului de drept fara precedent", scrie AFP, care a acordat spatii ample evolutiei, publicand mai multe materiale, inclusiv o cronologie a celor "doua luni de criza politica", incepand din aprilie, cu indepartarea prin motiune de cenzura a Guvernului anterior.

Documentul ce vizeaza suspendarea presedintelui, care urmeaza sa fie prezentat joi in Parlament, il acuza pe Basescu de "sabotarea democratiei" si "incalcarea separarii puterilor si independentei justitiei", scrie agentia za, care precizeaza ca presedintele roman a fost, deja, suspendat anterior, in mai 2007, la numai cinci luni de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana

In cazul in care Parlamentul voteaza pentru suspendarea presedintelui, urmeaza organizarea unui referendum, anunta BBC si CNN, care prezinta, ca si AFP, acest mecanism pus in miscare.

De asemenea RFE-RL scrie intr-un material amplu ca Occidentul vrea o Romanie stabila, apreciind totodata ca societatea civila a reactionat puternic.

Citește și
Crin Antonescu
Crin Antonescu: Mi-as dori sa vad in plen raspunsul lui Basescu la procedura de suspendare

"Lupta pentru putere zguduie politica romaneasca", comenteaza Deutsche Welle in pagina electronica, intr-un amplu material cu acest titlu. "Ar trebui sa cer CE sa ia in considerare daca sa demareze proceduri cu privire la incalcarea tratatelor UE", a declarat Gunther Krichbaum, presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului german si membru al Partidului Crestin-Democrat (CDU), citand suspendarea dreptului de vot al Romaniei.

Krichbaum, din cadrul partidului condus de cancelarul Angela Merkel, mai noteaza ca UE a adoptat masuri impotriva unor actiuni al caror caracter democratic a fost pus la indoiala in Ungaria, subliniind ca ceea ce se intampla in prezent in Romania este "mult mai rau" decat in Ungaria
Site-ul EuropeanVoice.com scrie ca "Romania se framanta", comentand epidodul prezentei premierului Victor Ponta la Consiliul European.

"Ar putea fi ultimul sau summit, avand in vedere ca depune eforturi sa scape de acuzatiile de plagiat", apreciza site-ul, adaugand ca ultimele evolutii par sa aduca unele "complicatii suplimentare pentru oficialii CE care lucreaza, in prezent, la raportul anual de evaluare a progreselor Romaniei, care va fi publicat curand".

Postul de radio Voice of Russia, care citeaza publicatia Moscow Time, scrie in pagina online ca romanii nu au fost de acord, la referendumul din 2007, cu suspendarea presedintelui roman. Insa, in prezent, Partidul Liberal-Democrat, care il sustine pe presedinte, a scazut la un nivel de 12% in sondaje, in urma aplicarii masurilor de austeritate recomandate de FMI si CE, comenteaza postul de radio.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Edi Iordănescu, discuții foarte avansate cu o echipă tare din Europa!
NEWS ALERT Edi Iordănescu, discuții foarte avansate cu o echipă tare din Europa!
Citește și...
FT: Criza politica din Romania starneste preocupari in legatura cu situatia statului de drept
FT: Criza politica din Romania starneste preocupari in legatura cu situatia statului de drept

Ziarul Financial Times este de parere ca disputa politica dintre premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu starneste preocupari in legatura cu situatia statului de drept in Romania.

Crin Antonescu: Mi-as dori sa vad in plen raspunsul lui Basescu la procedura de suspendare
Crin Antonescu: Mi-as dori sa vad in plen raspunsul lui Basescu la procedura de suspendare

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca si-ar dori sa vada, in plen, raspunsul sefului statului, Traian Basescu, la acuzatiile care i se aduc in propunerea de suspendare din functie.

TRAIAN BASESCU A FOST SUSPENDAT. Momentele cheie din timpul votului si principalele declaratii
TRAIAN BASESCU A FOST SUSPENDAT. Momentele cheie din timpul votului si principalele declaratii

Suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu a fost aprobata cu 256 de voturi "pentru", conform rezultatelor anuntate in plenul reunit.

Recomandări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări
Donald Trump atacă virulent Europa: Imigraţia scăpată de sub control duce la haos. Asta se întâmplă în multe ţări

Reluând o linie de atac care a devenit recurentă de la revenirea sa la putere, Donald Trump a afirmat marţi că Europa trebuie să acţioneze împotriva "imigraţiei scăpate de sub control" şi asta "înainte să fie prea târziu", notează AFP.

MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria
MAE: Doi cetăţeni români se află printre victimele atacului armat de la o şcoală din Austria

Doi cetăţeni români se află printre persoanele rănite în urma atacului de la o şcoală din Graz, Austria, familiile acestora fiind informate cu privire la starea lor, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Ion Iliescu ar putea avea o tumoră la nivel pulmonar. Este în continuare internat la terapie intensivă
Ion Iliescu ar putea avea o tumoră la nivel pulmonar. Este în continuare internat la terapie intensivă

Fostul preşedinte Ion Iliescu este internat în Secţia de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" şi este conştient şi stabil hemodinamic, a informat, miercuri, unitatea sanitară în postare pe Facebook.