Avertisment ONU: Există riscul unei ''catastrofe absolute'' dacă nu se recuperează întârzierea vaccinării copiilor

Vaccinare copii
Shutterstock

ONU a avertizat joi asupra riscului unei ''catastrofe absolute'' dacă nu se recuperează întârzierea periculoasă a vaccinării copiilor din cauza pandemiei de COVID-19 şi dacă restricţiile sanitare sunt ridicate prea repede, relatează AFP.

''În 2021, avem potenţialul să se producă o catastrofă absolută'', a avertizat la Geneva dr. Kate O'Brien, directoare a departamentului pentru vaccinare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Pandemia a determinat ca resursele şi personalul să fie redirecţionate spre lupta împotriva Covid, iar multe servicii medicale au fost închise sau a fost redus programul. Oamenii au fost, de asemenea, reticenţi să se mai deplaseze de teama de a nu se infecta, chiar şi atunci când măsurile de izolare nu le interziceau acest lucru.

Copiii neprotejaţi şi o ridicare prea rapidă a restricţiilor sanitare împotriva Covid - care, de asemenea, au protejat parţial de anumite boli la copii - îşi arată deja efectele, un exemplu fiind apariţia unor focare de rujeolă în Pakistan, a subliniat oficialul OMS, potrivit Agerpres.

Aceşti doi factori combinaţi sunt ''catastrofa absolută împotriva căreia tragem acum un semnal de alarmă pentru că trebuie să acţionăm imediat pentru a-i proteja pe aceşti copii'', a insistat ea.

Citește și
Tedros Adhanom Ghebreyesus
Directorul general al OMS denunţă "lăcomia" celor care se gândesc la a treia doză de vaccin
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români

Directorul general al OMS denunţă
Directorul general al OMS denunţă "lăcomia" celor care se gândesc la a treia doză de vaccin

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a denunţat "lăcomia" celor care se gândesc la injectarea unei a treia doze de vaccin anti-Covid.

OMS ite legătura „probabilă” între anumite probleme cardiace şi vaccinurile împotriva COVID cu ARN mesager
OMS ite legătura „probabilă” între anumite probleme cardiace şi vaccinurile împotriva COVID cu ARN mesager

Există o legătură "probabilă" între cazuri de inflamaţie la nivelul inimii şi injectarea vaccinurilor împotriva COVID-19 cu ARN mesager, dar avantajele depăşesc riscurile, a declarat vineri OMS, confirmând o expertiză americană, relatează AFP.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.