Avertisment ONU: Şase milioane de afgani sunt expuşi riscului de foamete

foamete
Getty

Şase milioane de afgani sunt expuşi riscului de foamete, în condiţiile în care Afganistanul se confruntă cu dificultăţi şi incertitudine extreme sub regimul taliban, a anunţat, marţi, un oficial de rang înalt al Naţiunilor Unite.

Şeful pentru operaţiuni umanitare al ONU, Martin Griffiths, a făcut aceste declaraţii luni seara, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU asupra situaţiei umanitare din Afganistan.

Mai mult de jumătate din populaţia Afganistanului are nevoie de asistenţă umanitară, a subliniat Griffiths.

După ce talibanii au revenit la putere în Afganistan, în august 2021, situaţia din această ţară a continuat să se deterioreze. Şomajul şi sărăcia extremă au forţat zeci de mii de afgani să-şi părăsească ţara.

De asemenea, un cutremur şi inundaţii devastatoare au agravat şi mai mult situaţia.

Citește și
atac stadion kabul
Atac cu grenadă pe un stadion din Kabul: Două persoane au murit | VIDEO

Ce fac talibanii cu banii trimiși în Afganistan de comunitatea internațională

Comunitatea internaţională pompează aproximativ 40 de milioane de dolari în fiecare săptămână în economia Afganistanului, dar există plângeri că talibanii alocă majoritatea banilor susţinătorilor lor.

"Sărăcia se adânceşte, populaţia este încă în creştere şi de facto autorităţile nu au niciun buget pentru a investi în viitorul lor", a spus Griffiths.

Potrivit lui Martin Griffiths, ONU are nevoie urgentă de 600 milioane de dolari pentru a susţine pregătirile pentru iarnă, precum îmbunătăţirea şi reparaţia adăposturilor, haine călduroase şi pături, şi alte 154 de milioane de dolari pentru hrană şi mijloace de trai.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Schimb de focuri la frontiera dintre Iran şi Afganistan
Schimb de focuri la frontiera dintre Iran şi Afganistan

Grăniceri iranieni şi talibani afgani au avut duminică un schimb de focuri la frontiera dintre ţările lor, talibanii anunţând un deces în tabăra lor, transmite AFP.

Atac cu grenadă pe un stadion din Kabul: Două persoane au murit | VIDEO
Atac cu grenadă pe un stadion din Kabul: Două persoane au murit | VIDEO

Două persoane au murit în urma unei explozii provocate de o grenadă aruncată pe un stadion din Kabul.  

BBC: Trupele speciale britanice (SAS) au ucis peste 50 de persoane neînarmate în Afganistan
BBC: Trupele speciale britanice (SAS) au ucis peste 50 de persoane neînarmate în Afganistan

Un comando din cadrul Special Air Service (SAS, Forţele Speciale britanice), a ucis ”cu sânge rece” cel puţin 54 de afgani neînarmţi în circumstanţe suspecte, fapte ascunse de ierarhia lor.

Cutremur de 6,1 în Afganistan. Peste 1.000 de persoane au murit. VIDEO ȘI GALERIE FOTO
Cutremur de 6,1 în Afganistan. Peste 1.000 de persoane au murit. VIDEO ȘI GALERIE FOTO

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a avut loc, miercuri, în mai multe zone din Afganistan şi Pakistan, conform Institutului American de Geofizică (USGS).

Prezentatoarele de televiziune din Afganistan au apărut pe post cu chipul acoperit, în urma unui ordin al talibanilor
Prezentatoarele de televiziune din Afganistan au apărut pe post cu chipul acoperit, în urma unui ordin al talibanilor

Prezentatoarele TV din Afganistan trebuie să îşi acopere faţa în timpul emisiei. Este un ordin al talibanilor, dar care a stârnit controverse în rândul crainicelor.  

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.