Avertismentul lui Putin asupra tensiunilor globale: "Ar putea duce la o luptă a tuturor împotriva tuturor"

Vladimir Putin
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri, în cadrul unei întâlniri a Forumului Economic Mondial, că pandemia a exacerbat problemele şi dezechilibrele globale şi că acestea se pot agrava până la o luptă de tipul ”toţi împotriva tuturor".

"Pandemia de coronavirus a devenit o problemă majoră pentru omenire şi a accelerat schimbările structurale, ale căror condiţii preliminare existau deja. Avem toate motivele să credem că tensiunile ar putea fi agravate şi mai mult”, a spus Putin, potrivit News.ro

Acesta a invocat experţi care au comparat starea actuală a afacerilor globale cu anii 1920 şi 1930, când vine vorba de amploarea a ceea ce el a numit ”provocări şi ameninţări potenţiale” sistemice.

Criza a sporit stratificarea socială, populismul, radicalismul de dreapta şi de stânga, a spus Putin, adăugând că procesele politice interne devin tot mai violente.

”În secolul 20, eşecul şi incapacitatea de a rezolva astfel de probleme au dus la catastrofalul Al Doilea Război Mondial. Desigur, în zilele noastre un astfel de conflict nu este posibil, sper că în principiu nu este posibil, deoarece ar însemna sfârşitul civilizaţiei noastre. Dar aş dori să reiterez că situaţia s-ar putea dezvolta în mod imprevizibil şi necontrolat dacă vom sta fără să facem nimic pentru a evita acest lucru. Şi există posibilitatea ca noi să experimentăm un prăbuşire reală a dezvoltării globale, care ar putea duce la o luptă a tuturor împotriva tuturor", a spus Putin.

Citește și
moderna
CNCAV: istrarea vaccinului Moderna, cu rapel la 28 de zile, începe pe 1 februarie

Apariție controversată din partea lui Putin

 

Putin, a cărui apariţie la summit-ul Agendei de la Davos nu figura în programul de preconferinţă, a adăugat că o astfel de luptă ar însemna nu numai ”distrugerea valorilor tradiţionale”, ci şi a libertăţilor fundamentale. O responsabilitate comună astăzi este de a evita un astfel de viitor distopic, a adăugat el.

Apariţia lui Putin la summit, care are loc de obicei în staţiunea de schi din Davos, Elveţia, şi atrage lideri globali din lumea politică şi de afaceri, este controversată. Dar Klaus Schwab, fondator şi preşedinte executiv al Forumului, l-a prezentat pe Putin spunând că Rusia este un participant vechi şi că este important ca dialogul constructiv să continue în vremuri de dispute şi diferenţe.

În Rusia au loc tulburări din ce în ce mai mari, după arestarea liderului opoziţiei şi critic al lui Putin, Alexei Navalnîi, care a fost reţinut imediat ce s-a întors în Rusia la începutul acestei luni, după ce a fost tratat în Germania în urma otrăvirii cu agentul nervos Noviciok.

Navalnîi susţine că Putin a ordonat tentativa asupra vieţii sale, dar preşedintele neagă orice implicare.

Naţiunile occidentale iau în considerare sancţiuni suplimentare asupra Rusiei, ca urmare a arestării lui Navalnîi.

Putin a criticat, miercuri, şi puterea giganţilor mediei sociale, afirmând că impactul lor asupra societăţii face ca aceştia să concureze cu guvernele alese.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
A fost amendat cu un milion de dolari taiwanezi pentru că a ieșit din carantină de șapte ori
A fost amendat cu un milion de dolari taiwanezi pentru că a ieșit din carantină de șapte ori

Un bărbat a fost amendat cu un milion de dolari taiwanezi, adică aproximativ 35.000 de dolari americani, pentru că a ieșit de șapte ori din carantina de la domiciliu.

CNCAV: istrarea vaccinului Moderna, cu rapel la 28 de zile, începe pe 1 februarie
CNCAV: istrarea vaccinului Moderna, cu rapel la 28 de zile, începe pe 1 februarie

istrarea vaccinului Moderna începe pe 1 februarie, potrivit CNCAV.

OMS: Varianta britanică este prezentă în 70 de ţări, iar cea sud-africană în 31 de ţări
OMS: Varianta britanică este prezentă în 70 de ţări, iar cea sud-africană în 31 de ţări

Numărul ţărilor şi teritoriilor în care se găseşte în prezent varianta de coronavirus depistată în Marea Britanie se ridica la 70 pe 25 ianuarie, cu 10 mai mult decât pe 12 ianuarie, a anunţat miercuri OMS, relatează AFP.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.