Băieţelul italian, ai cărui părinţi se opuneau să primească sânge de la persoane vaccinate anti-COVID-19, operat cu succes

medici
StirilePROTV

Băieţelul italian în vârstă de 2 ani, ai cărui părinţi se opuneau să primească transfuzii cu sânge provenit de la persoane vaccinate anti-COVID-19, a fost operat cu succes, după ce un tribunal le-a suspendat temporar autoritatea părintească, scrie EFE.

Surse sanitare au confirmat mediilor locale că tribunalul a suspendat autoritatea părintească şi a numit un tutore legal pentru a autoriza intervenţia chirurgicală, căreia părinţii i se opuneau "din motive religioase", având în vedere că în timpul operaţiei pe inimă băiatul trebuia să primească transfuzii de la donatori vaccinaţi anti-COVID-19, informează Agerpres. 

Spitalul a fost nevoit să facă apel la un Tribunal pentru minori, care i-a dat câştig de cauză, şi a putut astfel realiza intervenţia.

Avocata familiei a precizat că părinţii nu s-au împotrivit niciodată acestei operaţii, lucru reiterat şi judecătorului, însă au cerut "din motive religioase" ca sângele din transfuzii să provină de la persoane nevaccinate.

Cazul, care a ocupat prima pagină a ziarelor locale, l-a mobilizat inclusiv pe preşedintele Federaţiei Naţionale a Colegiului Medicilor (Fnomceo), Filippo Anelli, care a lansat un apel părinţilor copilului să asculte de sfatul medicilor.

Citește și
Vaccin anti-Covid
Studiu: A patra doză de vaccin anti-COVID-19 are o utilitate redusă contra variantei Omicron

Anelli a precizat că "protocoalele ce reglementează donaţiile şi care nu permit alegerea unui donator anume sunt realizate în interesul pacienţilor, pentru ca procedurile să fie sigure şi că nu există niciun risc în privinţa sângelului provenit de la donatori vaccinaţi anti-COVID".

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Coronavirus România, 18 februarie. 14.524 de noi cazuri și 135 de decese
Coronavirus România, 18 februarie. 14.524 de noi cazuri și 135 de decese

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 18 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost în 14.524 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

Studiu: A patra doză de vaccin anti-COVID-19 are o utilitate redusă contra variantei Omicron
Studiu: A patra doză de vaccin anti-COVID-19 are o utilitate redusă contra variantei Omicron

O a patra doză de vaccin anti-COVID-19 are un efect redus în protejarea faţă de infectarea cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, relevă un studiu efectuat în Israel, scrie joi agenţia DPA, informează Agerpres.

Arafat: O dezinformare recentă e că oamenii care s-au vaccinat împotriva COVID fac HIV. Sunt bazaconii
Arafat: O dezinformare recentă e că oamenii care s-au vaccinat împotriva COVID fac HIV. Sunt bazaconii

Raed Arafat a atras atenţia joi asupra unei dezinformări extrem de grave, care a apărut recent, că persoanele care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 se îmbolnăvesc de HIV, subliniind că această informaţie nu are nicio bază ştiinţifică.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.