Băncile din Rusia au pierdut 25,5 miliarde de dolari din cauza războiului din Ucraina

Ungaria anunță că va plăti gazele şi petrolul provenite din Rusia în ruble
Getty

Băncile din Rusia au pierdut 1.500 de miliarde de ruble (25,5 miliarde de dolari) în urma problemelor provocate de conflictul din Ucraina, potrivit unui oficial al băncii centrale din această ţară.

Maxim Liubomudrov, şeful departamentului pentru reglementări al băncii centrale, care supraveghează cele mai mari bănci din Rusia, a a spus că este vorba despre un nivel ”acceptabil” al pierderilor şi că guvernul a avut planuri pregătite pentru a susţine băncile în timpul crizei, transmite Reuters, citată de News.ro.

În pofida ordinului de mobilizare al preşedintelui Vladimir Putin, din această săptămână, rubla rusească a atins vineri cel mai înalt nivel faţă de dolarul american şi euro din luna iulie, în tranzacţiile de la Moscova. Astfel, rubla a avansat cu 3,5%, la 56,79 unităţi pentru un dolar, cel mai ridicat nivel din 22 iulie.

Banca centrală din Rusia, măsuri stricte după invazie

Controalele valutare şi plăţile de taxe de la sfârşitul lunii, prin care exportatorii ruşi îşi transformă câştigurile în valută străină în ruble pentru a face plăţi către Trezorerie, oferă un impuls rublei, în pofida factorilor geopolitici contrari, spun analiştii.

După invazia rusă în Ucraina, pe 24 februarie, guvernul şi banca centrală din Rusia au luat măsuri stricte privind circulaţia capitalului şi protejarea rublei, iar în urma acestora moneda rusească a consemnat în acest an cea mai bună evoluţie la nivel global. Ulterior, banca centrală rusă a relaxat o parte din controalele capitalulu, pe fondul îngrijorărilor că puterea rublei afectează activităţile economice.

Citește și
euro, dolar
Banca centrală a Rusiei a relaxat din nou restricţiile de pe piaţa valutară
Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Decizie extremă a Băncii Centrale a Ucrainei: a devalorizat moneda naţională cu 25% faţă de dolarul american
Decizie extremă a Băncii Centrale a Ucrainei: a devalorizat moneda naţională cu 25% faţă de dolarul american

Banca Centrală a Ucrainei a devalorizat joi moneda naţională, grivna, cu 25% faţă de dolarul american, din cauza impactului războiului cu Rusia, se arată într-un comunicat

Banca centrală a Rusiei a relaxat din nou restricţiile de pe piaţa valutară
Banca centrală a Rusiei a relaxat din nou restricţiile de pe piaţa valutară

Banca centrală a Rusiei va permite băncilor din ”ţări neprietenoase” să tranzacţioneze între valute străine pe pieţele valutare din Rusia, a anunţat miercuri autoritatea de reglementare.

Banca Centrală a Rusiei: Economia Rusiei se va contracta cu până la 10% în 2022
Banca Centrală a Rusiei: Economia Rusiei se va contracta cu până la 10% în 2022

Economia Rusiei se va contracta între 8 şi 10% în 2022, potrivit noilor estimări ale Băncii Centrale a Rusiei, relatează CNN, scrie News.ro.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.