Bătut până a intrat în comă de vecinii pe care i-a rugat să dea muzica mai încet

bărbat bătut muzică
Frank Penkava

Un bărbat din Florida a fost bătut de vecinii săi până a intrat în comă. Cearta a început, după ce Frank Penkava i-a rugat să dea muzica mai încet.

După incident, Frank Penkava, din Hollywood, a suferit multiple fracturi la nivelul feței, astfel încât cu greu poate fi recunoscut. Bărbatul se află în comă indusă la spital.

Medicii au spus că este nevoie ca starea sa de sănătate să se stabilizeze înainte să fie operat, notează Fox News.

“Fiul meu are un băiețel. Urmează să împlinească 4 ani – este frumos și s-ar putea să nu își cunoască niciodata tatăl”, a declarat mama bărbatului, precizând că încă nu se știe ce daune a provocat bătaia la nivelul creierului lui Frank Penkava.

 

Citește și
talhari, hoti
4 bărbați cu cagule au intrat într-o vilă în toiul nopții, au bătut membrii familiei și i-au jefuit

Doctorii monitorizează activitatea cerebrală pentru a afla dacă există daune permanente asupra creierului bărbatului.

Sora sa a declarat că acesta are numeroase oase rupte și că a contractat și o infecție din spital.

“Nu există niciun motiv pentru ceea ce au făcut. Înteleg că oamenii au altercații tot timpul și că emoțiile oamenilor sunt mult mai puternice în ultimul an, dar nimic nu justifică ceea ce au făcut”, a spus ea.

Femeia a precizat că și-a putut recunoaste fratele doar datorită tatuajelor sale. 

 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Un bărbat din Gorj a ajuns la spital cu amprenta unui bocanc pe față. Susține că a fost bătut de jandarmi
Un bărbat din Gorj a ajuns la spital cu amprenta unui bocanc pe față. Susține că a fost bătut de jandarmi

Un bărbat de 36 de ani din Gorj a ajuns la spital cu amprenta unui bocanc pe față şi susţine că a fost bătut într-o secţie de poliţie până la leşin.

4 bărbați cu cagule au intrat într-o vilă în toiul nopții, au bătut membrii familiei și i-au jefuit
4 bărbați cu cagule au intrat într-o vilă în toiul nopții, au bătut membrii familiei și i-au jefuit

4 bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 44 de ani au fost reținuți de polițiștii din Timișoara după ce - cu cagule pe față - au intrat într-o vilă în toiul nopții, au bătut 3 membri ai familiei și i-au jefuit.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.