Bilanțul cutremurului de duminică, din estul Indoneziei. Cel puțin o persoană a murit

Bilanțul cutremurului de duminică din estul Indoneziei. Cel puțin o persoană a murit - 1
Agerpres

Cel puțin o persoană a murit și sute de case au fost distruse, după cutremurul cu magnitudine de 7,3 pe Richter care a avut loc duminică în estul Indoneziei.

Cutremurul s-a produs la puţin timp după ora locală 18:00 (09:00 GMT) în nordul Arhipelagului Molucelor, la o adâncime de 10 kilometri, provocând panică în rândul locuitorilor care s-au refugiat în zonele mai înalte, informează AFP, citat de Agerpres.

Epicentrul seismului fost stabilit la aproximativ 165 de kilometri sud de Ternate, oraşul principal al provinciei Molucele de Nord.

„Victima a fost lovită de resturi când casa sa s-a prăbuşit", a declarat luni pentru AFP Ihksan Subur, un responsabil local al Agenţiei pentru gestionarea dezastrelor. Nu au fost semnalate alte victime în pofida amplorii cutremurului.

Câteva sute de oameni au fost nevoiţi să se refugieze în şcoli şi în clădiri publice.

Citește și
cutremur indonezia
Cutremur cu magnitudinea 7.0 în Indonezia. Alerta de tsunami a fost ridicată

„Replicile sunt încă frecvente, ceea ce face ca oamenii să fie prea traumatizaţi pentru a se întoarce la casele lor", a completat oficialul.

Potrivit Institutului Indonezian de Geofizică, cel puţin 52 de replici fuseseră în până luni dimineaţa de la cutremurul principal din ziua anterioară.

Zona Arhipelagului Molucelor a fost zguduită de mai multe seisme în ultimele săptămâni, dintre care unul cu magnitudinea 6,9 săptămâna trecută şi un altul, de magnitudine 7,3 la sfârşitul lunii iunie, fără a provoca însă pagube majore.

Indonezia, un arhipelag de 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi euroasiatică - într-o regiune care face parte din Centura de Foc a Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

În urmă cu un an, un seism cu magnitudinea 7,5, urmat de un tsunami, s-a produs la Palu, pe Insula Sulawesi, soldându-se 2.200 de morţi şi mii de persoane dispărute.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cutremur cu magnitudinea 7,3 în Indonezia. Oficial:
Cutremur cu magnitudinea 7,3 în Indonezia. Oficial: "Oamenii au fugit din case"

Un seism cu magnitudinea 7,3 s-a produs, duminică, la est de Indonezia, lovind Insulele Moluce (Insulele Mirodeniilor), potrivit USGS.

Cutremur cu magnitudinea 7.0 în Indonezia. Alerta de tsunami a fost ridicată
Cutremur cu magnitudinea 7.0 în Indonezia. Alerta de tsunami a fost ridicată

Un cutremur cu magnitudinea 7 grade s-a produs duminică noaptea în partea de nord-est a insulei indoneziene Sulawesi.

Un cutremur violent de 7,3, a lovit estul Indoneziei și s-a resimțit până în Bali
Un cutremur violent de 7,3, a lovit estul Indoneziei și s-a resimțit până în Bali

Un cutremur violent, cu magnitudinea 7,3, a lovit luni estul Indoneziei şi a fost resimţit până în Australia, fără a declanşa o alertă de tsunami, informează AFP, citând Institutul de geofizică american USGS.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.