Bombardamentele de la granița turco-siriană continuă. Reacții internaționale

×
Codul embed a fost copiat

Luptele din nordul Siriei, dintre forţele armate ale Turciei şi miliţiile kurde, continuă cu intensitate.

Bombardamentele se desfăşoară de o parte şi cealaltă a frontierei dintre Turcia şi Siria şi au provocat moartea a peste 50 de civili, potrivit agenţiilor umanitare.

Comandanţii militari kurzi continuă să facă apel la statele occidentale să îi sprijine, după ce armata Statelor Unite a început să se retragă din regiune.

Ei spun că fără sprijin occidental se va ajunge la o revenire în forţă a teroriştilor din gruparea Stat Islamic.

Cele mai violente confruntări au avut loc pentru ocuparea oraşului Ras al-Ain din nordul Siriei, pe care armata turcă susţine că l-a cucerit. Însă forţele kurde au anunţat că încă deţin controlul localităţii de la graniţa cu Turcia, unde au fost staţionate până de curând trupe americane. Luptele au declanşat starea de alertă la spitalele din regiune, unde sosesc numeroşi răniţi.

Citește și
kurzi
Forțele kurde din Siria, după ofensiva Turciei: „Americanii ne-au vândut”

Medic: "Primim toate cazurile grave care vin de la Ras al-Ayn. Cei care au fost loviţi de bombardamentele brutale ale Turciei."

Pe plan diplomatic, Liga Arabă a anunţat o reuniune de urgenţă, prima după intervenţia Turciei împotriva kurzilor, deşi Siria este suspendată de aproape opt ani din organizaţie.

Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin, ale cărui trupe se află în continuare în Siria, e de părere că armata rusă se poate retrage la rândul său, însă cu o condiţie.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: "Toţi cei care sunt prezenţi ilegal pe teritoriul oricărui stat, în acest caz pe teritoriul Republicii Arabe Siriene, trebuie să plece. Este vorba despre toate ţările. Dacă un viitor guvern legitim sirian spune că nu mai are nevoie de prezenţa armatei Rusiei, retragerea se va aplica, de asemenea, şi Federaţiei Ruse."

Între timp, Pentagonul a încercat să mai atenueze din criticile internaţionale la adresa preşedintelui american, care este acuzat că i-a abandonat pe kurzii din Siria în faţa Turciei, după ce miliţiile kurde au avut un rol important în anihilarea grupării teroriste Stat Islamic.

Mark Esper, secretarul american al Apărării: "Să fie clar - noi nu abandonăm forţele partenere kurde iar trupele SUA rămân alături de ele în alte regiuni ale Siriei. Acţiunea impulsivă a preşedintelui Erdogan de a invada nordul Siriei a pus Statele Unite în faţa unei situaţii dificile. "

Donald Trump a calificat invazia turcă drept "o ideea rea" şi a ameninţat Ankara cu sancţiuni economice.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Putin cere retragerea din Siria a tuturor forţelor militare străine neautorizate
Putin cere retragerea din Siria a tuturor forţelor militare străine neautorizate

Toate forţele militare străine aflate în prezent în Siria care operează fără autorizarea guvernului preşedintelui Bashar al-Assad trebuie să se retragă din această ţară, a declarat sâmbătă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Forțele kurde din Siria, după ofensiva Turciei: „Americanii ne-au vândut”
Forțele kurde din Siria, după ofensiva Turciei: „Americanii ne-au vândut”

Forțele kurde care apără o bază americană din nordul Siriei au declarat că se simt trădate de Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a retras trupele chiar înainte de operațiunea lansată de Turcia.

Turcia dezminte că ar fi atacat o poziţie americană în timpul ofensivei din Siria
Turcia dezminte că ar fi atacat o poziţie americană în timpul ofensivei din Siria

Guvernul turc a dezminţit sâmbătă că armata sa ar fi atacat cu tiruri de artilerie trupele americane desfăşurate în nord-estul Siriei, informează EFE.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei
Lovitură pentru ANAF. Fiscul a pierdut un proces major pe TVA și ar putea să plătească daune de milioane de lei

Lovitură în instanță pentru ANAF. Curtea de Apel Brașov a decis că aplicarea unui TVA de 19% pentru cafea în industria Horeca este ilegală.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.