Bulgaria impune noi restricții din cauza Covid-19. De când se aplică

Bulgaria
StirilePROTV

Restaurantele şi barurile din Bulgaria vor trebui să-şi încheie programul zilnic la ora locală 22:00 începând din 7 septembrie, în timp ce competiţiile sportive din spaţii închise se vor desfăşura fără spectatori.

Ministrul interimar bulgar al sănătăţii, Stoicho Kaţarov, a anunțat noile măsuri în contextul unei recrudescenţe a COVID-19 în ţara balcanică, informează Reuters.

"Nu este loc de panică. Situaţia este gravă, dar nu scăpată de sub control. Rata mică a vaccinării ne obligă să impunem aceste măsuri'', a declarat Kaţarov.

Conform noile restricţii, care vor fi în vigoare până la 31 octombrie, festivalurile muzicale vor fi interzise, iar teatrele şi cinematografele vor funcţiona la cel mult 50% din capacitate.

Elevii vor putea participa fizic la cursuri odată cu începerea anului şcolar pe 15 septembrie, dar în cazul continuării creşterii noilor cazuri este avută în vedere trecerea la cursuri online.

Citește și
vaccin covid
Centrul European de Prevenţie şi Controlul Bolilor anunță că " nu este urgent să se istreze o a 3-a doză de vaccin"

Bulgaria, care are cea mai mică rată de vaccinare anti-COVID-19 din Uniunea Europeană, a înregistrat o creştere a numărului de noi cazuri zilnice de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele săptămâni, majoritatea fiind cu varianta Delta.

Numai joi dimineaţă Bulgaria - ţară cu aproximativ 7 milioane de locuitori - a raportat 1.745 de noi cazuri în ultimele 24 de ore.

De la începutul pandemiei până în prezent 18.950 de persoane au decedat în Bulgaria din cauza COVID-19.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Studiu: Persoanele nevaccinate au o probabilitate de 17 ori mai mare de a fi spitalizate din cauza COVID decât cele vaccinate
Studiu: Persoanele nevaccinate au o probabilitate de 17 ori mai mare de a fi spitalizate din cauza COVID decât cele vaccinate

Comitetul de coordonare a vaccinării a prezentat, joi, datele unui studiu realizat în SUA, care arată că persoanele nevaccinate au o probabilitate de 17 ori mai mare de a fi spitalizate din cauza COVID-19, faţă de persoanele vaccinate.

Centrul European de Prevenţie şi Controlul Bolilor anunță că
Centrul European de Prevenţie şi Controlul Bolilor anunță că " nu este urgent să se istreze o a 3-a doză de vaccin"

În prezent ”nu există o nevoie urgentă” să se istreze populaţiei generale o doză suplimentară de vaccin în vederea unei consolidări a imunizării împotriva covid-19, anunţă Centrul European de Prevenţie şi Controlul Bolilor.

Spania a vaccinat 70% din populaţie cu două doze de vaccin împotriva Covid-19
Spania a vaccinat 70% din populaţie cu două doze de vaccin împotriva Covid-19

Spania a anunţat miercuri că a vaccinat 70% din populaţie cu două doze de vaccin pentru Covid-19, îndeplinind obiectivul stabilit de guvern pentru luna august.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.