Șapte românce, păcălite și obligate să se prostitueze în Ibiza

×
Codul embed a fost copiat

Șapte românce au fost eliberate din sclavie de poliţia spaniolă. Tinerele erau obligate să se prostitueze pe străzile din Ibiza şi nu aveau voie să aibă legături cu persoane din afară organizaţiei mafiote.

În cazul în care se întâmplă totuşi asta, puteau fi răscumpărate pentru 15 mii de euro. Femeile ar fi fost păcălite în ţară de bărbaţi binevoitori care le promiteau căsătoria, plus un voiaj în Spania ori, după caz, un loc decent de muncă.

În momentul în care ajungeau la destinaţie, erau însă preluate de alţi membri ai reţelei şi exploatate zile în şir. Aveau paznici care la rândul lor se prostituau pentru a monitoriza în detaliu toate încasările.

Cele care nu se supuneau regulilor dure erau trimise acasă, unde rămâneau sechestrate. De altfel, potrivit poliţiei spaniole, 5 dintre victime au fost eliberate din România. Pe de altă parte, 3 dintre exploatatori au fost reţinuţi, iar pe numele altor 6 au fost emise mandate europene.

Spaniolii au găsit la nişte adrese din Ibiza inclusiv bilete de avion cu numele unor fete care nu ştiau care avea să fie misiunea lor acolo.

Citește și
Caz de sclavie in Republica Moldova
Un barbat din Republica Moldova este acuzat ca si-a transformat fermierii in sclavi. Marturiile victimelor VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Cosmar pentru trei tinere din Valcea, plecate sa lucreze in Spania.
Cosmar pentru trei tinere din Valcea, plecate sa lucreze in Spania. "Muncim nemancate 10 ore pe zi, nu primim niciun ban"

Daca sperati ca veti avea mai mult noroc in strainatate, fiti precauti. Chiar daca ofertele suna bine, de multe ori realitatea este departe, de ceea ce promit ''samsarii de oameni''.

Un barbat din Republica Moldova este acuzat ca si-a transformat fermierii in sclavi. Marturiile victimelor VIDEO
Un barbat din Republica Moldova este acuzat ca si-a transformat fermierii in sclavi. Marturiile victimelor VIDEO

Doi barbati si un copil au fost eliberati din mainile unui fermier din Orhei, care in ultimii doi ani i-ar fi exploatat prin munca fara sa-i plateasca.

Tanara tinuta in lanturi de familie, pentru a nu fugi cu iubitul ei. Ce au mai gasit politistii la perchezitii
Tanara tinuta in lanturi de familie, pentru a nu fugi cu iubitul ei. Ce au mai gasit politistii la perchezitii

Politistii din Rosiorii de Vede au fost sesizati, miercuri, de catre un barbat in varsta de 20 de ani, ca parintii iubitei lui o tin pe aceasta in lanturi, pentru a nu fugi cu el, dar si ca i-au luat o suma de bani.

Doi romani din Spania au obligat o tanara sa se prostitueze vreme de 7 ani, langa primarie
Doi romani din Spania au obligat o tanara sa se prostitueze vreme de 7 ani, langa primarie "Se intampla in toate orasele"

Doi romani, un barbat si o femeie au fost arestati in localitatea spaniola Benidorm, sub acuzatia ca au obligat o tanara, tot de origine romana, sa se prostitueze.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”
Armata israeliană: Iranul avea un plan concret de a distruge Israelul. „Nu am avut de ales”

Iranul pregătea un „atac terestru combinat împotriva Israelului, pe mai multe fronturi simultan”, a anunțat armata israeliană într-o declarație publicată în urmă cu câteva minute.