Cadavre lăsate în descompunere în fața unuia dintre cele mai mari spitale din Papua Noua Guinee | VIDEO

cadavre
Shutterstock

Un filmuleţ şocant care circulă în mediul oline arată cel puţin 10 cadavre care sunt lăsate să se descompună în faţa unuia dintre cele mai importante spitale din Papua Noua Guinee, pentru că la morgă nu mai este loc de depozitare.

Morţii neridicaţi de aparţinători sunt depozitaţi într-o magazie fără aer condiţionat, în ciuda căldurii tropicale, şi vor trebui îngropaţi într-o groapă comună, relatează The Guardian, citată de News.ro.

Un filmuleţ de trei minute arată 11 cadavre aflate pe paturi supraetajate şi pe targă în interiorul a ceea ce pare a fi o magazie improvizată ca morgă. Clădirea nu are aer condiţionat, iar ferestrele şi uşile sunt deschise. Cadavrele sunt lăsate acolo pentru ca familiile să le ridice sau până când se eliberează un spaţiu la morgă. Videoclipul şocant, postat pe o pagină populară de Facebook, a fost filmat de un bărbat neidentificat în perioada dintre Crăciun şi ajunul Anului Nou şi evidenţiază presiunile asupra sistemului de sănătate al ţării, care are nevoie de o reformă urgentă.

Cel care filmează explică în limba pidgin cât timp au fost lăsate cadavrele afară: „Unele dintre aceste cadavre de aici au fost lăsate afară de patru sau cinci zile, este acum perioada Crăciunului şi a Anului Nou, nu au ajuns de curând, unele dintre ele s-au descompus”, spune el.

Citește și
mlastina
„Cadavrul din mlaștină”, un mister elucidat după 5.000 de ani. Alte astfel de cadavre, descoperite în Europa

Trupurile se deteriorează rapid şi din cauza vremii tropicale. În timp ce bărbatul filmează, un cadavru este cărat de aparţinători.

Ca răspuns la înregistrarea video, spitalul general din Port Moresby a precizat într-o declaraţie că morga nu mai poate prelua cadavre, fiind extrem de aglomerată, în mare parte din cauza rudelor care nu au ridicat cadavrele în timp util. Spitalul a precizat că săptămâna viitoare va avea loc o înmormântare în masă şi că există 20 de cadavre care aşteaptă să ajungă la morgă. Spitalul a mai spus că guvernul va încerca să rezolve problema în 2023.

Dr. Kone Sobi, directorul pentru servicii medicale al spitalului general din Port Moresby, a declarat că unele cadavre nu au fost ridicate deoarece rudele nu şi-au putut permite cheltuielile pentru serviciile niciuneia dintre casele funerare private din oraş.

Ultima dată, spitalul a efectuat o înmormântare în masă a cadavrelor nerevendicate în 2021. Şi atunci morga era plină.

Construită în urmă cu 30 de ani, morga a fost iniţial proiectată pentru o capacitate de 120 de cadavre, dar acum sunt depozitate acolo aproximativ 200. În afara morgii principale există trei frigidere container suplimentare, cu o capacitate de 62 de cadavre.

Unitatea primeşte până la 20 de cadavre pe zi, numărul acestora crescând în timpul pandemiei Covid-19.

Numeroşi locuitori îngroziţi din Port Moresby au cerut măsuri din partea celor mai înalte autorităţi ale ţării.

Viceguvernatorul din Port Moresby, Dadi Toka Jnr, a recunoscut că spitalul public are nevoie de o nouă instalaţie mortuară. „Dimensiunea oraşului a crescut, aşa că următorul pas aici, mergând mai departe, este să vedem cum putem extinde morga. Discuţiile au loc chiar în acest moment, analizăm opţiunile, au fost prezentate câteva proiecte, aşa că anunţurile vor fi făcute în timp util”, a promis oficialul.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Gigi Becali, dezvăluiri-șoc despre Simion! Adevărul dureros despre fostul șef de galerie
Citește și...
Imagini teribile din China. Șiruri de sicrie și cozi de saci pentru cadavre în mijlocul „mega-tsunami-ului” Covid
Imagini teribile din China. Șiruri de sicrie și cozi de saci pentru cadavre în mijlocul „mega-tsunami-ului” Covid

Imagini îngrozitoare din China arată șiruri lungi de sicrie și pungi pentru cadavre care sunt duse în crematorii pe măsură ce „mega-tsunami-ul” Covid se instalează, scrie The Sun.

„Cadavrul din mlaștină”, un mister elucidat după 5.000 de ani. Alte astfel de cadavre, descoperite în Europa
„Cadavrul din mlaștină”, un mister elucidat după 5.000 de ani. Alte astfel de cadavre, descoperite în Europa

Oasele unei posibile victime a unui sacrificiu uman antic au fost găsite într-o mlaștină din Danemarca.

Un bărbat s-a trezit într-un sac de cadavre după ce medicii l-au declarat mort
Un bărbat s-a trezit într-un sac de cadavre după ce medicii l-au declarat mort

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Brazilia, s-a trezit într-un sac de cadavre la morgă, după ce medicii l-au declarat mort.

O groapă comună, cu şase cadavre, în Herson. Trei aveau mâinile legate la spate şi două erau cu găuri de glonţ în ceafă
O groapă comună, cu şase cadavre, în Herson. Trei aveau mâinile legate la spate şi două erau cu găuri de glonţ în ceafă

O groapă comună, în care se aflau şase trupuri, a fost descoperită, la două săptîăâni de la cucerirea oraşului Herson de către forţele ucrainene, la mai puţin de 50 de kilometri de oraş.

 

Rușii, acuzați că au ars cadavre la groapa de gunoi din Herson. „Au aruncat gunoiul peste ei și gata”
Rușii, acuzați că au ars cadavre la groapa de gunoi din Herson. „Au aruncat gunoiul peste ei și gata”

Locuitorii și muncitorii spun că forțele de ocupare au folosit groapa de gunoi din Herson pentru a arde cadavrele soldaților ruși.

Recomandări
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi
Nicușor Dan propune o reformă fiscală în două etape: Pachet cu măsuri pentru deficit până în 30 iunie, apoi "construcție"

Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ de afaceri.      

Planul PSD pentru a reduce deficitul creat de guvernele Ciolacu și Ciucă. Domeniile în care ar vrea cheltuieli mai mici
Planul PSD pentru a reduce deficitul creat de guvernele Ciolacu și Ciucă. Domeniile în care ar vrea cheltuieli mai mici

PSD merge la discuțiile grupului tehnic pentru reducerea cheltuielolor cu un pachet de măsuri care să reducă deficitul crescut de guvernele Ciolacu I și II. Social-democrații vor impozit progresiv, dar și optimizarea cheltuielilor.

Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO
Imagini din dronă cu suprafețe uriașe sub ape, în Covasna. Apa atinge pe alocuri 2 metri. VIDEO

E dezastru în județul Covasna, din cauza inundațiilor! Apele acoperă suprafețe tot mai mari de teren! Sute de oameni sunt evacuați de autorități din localitățile Băcel și Lunca Mărcușului, unde se fac deversări controlate.