Cadavrele din cimitire, luate de viituri, după inundațiile catastrofale din Italia și Franța

inundatii
Getty

Sarcina de a căuta victimele inundațiilor catastrofale care au cuprins regiuni din Italia și Franța a devenit mult mai dificilă, după ce cadavrele din cimitire au fost luate de viituri.

Potrivit primelor informații ale autorităților, nu se cunoaște deocamdată proveniența exactă a cadavrelor dezgropate, transmite The Guardian.

Cadavrele din cimitire se aflau într-o stare atât de avansată de descompunere, încât se distingeau clar de victimele furtunilor recente, a declarat un purtător de cuvânt.

Italia și Franța, devastate de inundații. Viiturile au măturat totul în calea lor
 

Autorităţile au anunţat sâmbătă că 22 de persoane erau date dispărute în zona de frontieră, trecătoarea Col de Tende fiind blocată de grohotiş, viituri şi alunecări de teren.

În Franţa, un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă a confirmat că mai multe persoane, pe care le-a numit ″naufragiaţi rutieri″⁣, au rămas blocate vineri între două alunecări de teren, lângă tunelul Tende. Aceste persoane au fost adăpostite într-o gară veche din Vievola. “Elicopterul a făcut posibilă astăzi (sâmbătă, n.a.) evacuarea majorităţii acestor oameni, aproximativ patruzeci”, a spus el.

Citește și
inundatii europa
Morți și pagube materiale uriașe din cauza inundațiilor, în Franța și Italia

Potrivit preşedintelui regiunii Piemont, care se învecinează cu sud-estul Franţei, aceste intemperii au fost cele mai grave din 1994.

De la Ventimiglia la Biella, ploile abundente care au căzut începând de vineri după-amiază în această regiune deluroasă au provocat inundaţii, alunecări de teren şi pagube materiale semnificative, deteriorând clădiri şi infrastructura, în special podurile.

De asemenea, numeroase căi rutiere au fost blocate, mai multe sate rămânând izolate, a constatat un jurnalist AFP aflat la faţa locului.

În Piemont, numeroase sate, cu străzi şi case devastate de apă, au rămas izolate, fără apă sau electricitate, potrivit autorităţilor din regiune, care evocă o situaţie ″extrem de critică″⁣.

Cele mai afectate zone se află în bazinele râurilor Toce, Tanaro, Biellese şi Sesia.

În Ventimiglia, unde Roya a ieşit din matcă, primarul Gaetano Scullino a estimat că ″un astfel de dezastru nu s-a mai petrecut din 1958″⁣.

Inundaţiile au devastat partea de vest a oraşului, provocând daune de milioane de euro, potrivit autorităţilor locale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Furtuni violente în Italia. Veneţia, vizată de o nouă alertă de inundaţii. Avertismentul MAE
Furtuni violente în Italia. Veneţia, vizată de o nouă alertă de inundaţii. Avertismentul MAE

Cunoscuta Piaţă San Marco este iarăşi acoperită de apă. Nivelul mării a crescut în acest weekend din pricina fenomenului de maree înalta, "aqua alta".

Morți și pagube materiale uriașe din cauza inundațiilor, în Franța și Italia
Morți și pagube materiale uriașe din cauza inundațiilor, în Franța și Italia

Inundațiile și alunecările de teren au lăsat în urmă, cel puțin patru morți, în sud-estul Franței. Localnicii povestesc că la fiecare 4-5 ani pierd totul din cauza viiturilor și critică autoritățile pentru lipsa unor măsuri eficiente.

Scene de coșmar în Europa. Mai multe orașe „sub apă”, după ploile abundente
Scene de coșmar în Europa. Mai multe orașe „sub apă”, după ploile abundente

Scene terifiante în Franţa, dar şi în Italia, unde a plouat abundent şi s-au produs inundaţii.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.