Când va fi înmormântat Papa Francisc. Apartamentele papale au fost deja sigilate

papa francisc
Getty

Înmormântarea Papei Francisc ar trebuie să aibă loc între a patra şi a şasea zi de la data decesului, iar presa din Italia relatează că ar putea avea loc sâmbătă, 26 aprilie.

Conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif ar trebui să înceapă între 6 şi 10 mai, dar poate fi devansat.

Agenţia italiană de presă ANSA relatează, luni seară, că înmormântarea Papei Francisc, în conformitate cu regulile Universi Dominici Gregis, ar trebui să aibă loc între a patra şi a şasea zi după moartea sa, deci între vineri 25 aprilie şi duminică 27 aprilie.

Decizia privind data ar trebui să fie luată în prima Congregaţie a Cardinalilor. Prin urmare, este probabil ca funeraliile să aibă loc sâmbătă, 26 aprilie.

Conclavul va avea loc între a 15-a şi a 20-a zi după moartea lui Francisc, deci, în acest caz, între 6 şi 10 mai. Cu toate acestea, dacă toţi cardinalii electori se află la Roma, începutul conclavului poate fi devansat.

Citește și
Papa Francisc
Vaticanul a anunțat oficial cauza morții Papei Francisc

Luni, apartamentele Papei au fost sigilate: nu numai cel de la etajul al doilea al reşedinţei Santa Martha, ci şi cel de la etajul al treilea al Palatului Apostolic, deşi Papa Francisc nu l-a folosit practic niciodată, cu excepţia Angelusului de duminică.

Papa Francisc a murit în locuinţa sa, în reşedinţa Sf Martha, în Cetatea Vaticanului, unde a locuit de când a fost ales în 2013. Vaticanul anunţă că Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi la o insuficienţă cardiacă ireversibilă.

El a cerut în testamentul său, dat publicităţii de Vatican, să fie înmormântat în Bazilica Papală Santa Maria Maggiore. Sfântul Părinte a mai cerut ca mormântul să fie simplu, fără decoraţiuni speciale.

Papa Francisc, născut la Buenos Aires, în Argentina, la 17 decembrie 1936, ca Jorge Mario Bergoglio, este primul papă iezuit, primul papă din America, primul papă din emisfera sudică şi primul papă născut sau crescut în afara Europei de la papa sirian Grigore al III-lea în secolul al VIII-lea.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Mesaje emoționante din lumea musulmană după moartea Papei Francisc. Până și organizațiile teroriste îl omagiază
Mesaje emoționante din lumea musulmană după moartea Papei Francisc. Până și organizațiile teroriste îl omagiază

Liderii din lumea arabă l-au omagiat luni pe Papa Francisc, care a murit la vârsta de 88 de ani la reşedinţa sa din Vatican, a consemnat dpa.

 

Vaticanul a anunțat oficial cauza morții Papei Francisc
Vaticanul a anunțat oficial cauza morții Papei Francisc

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral şi a unei insuficienţe cardiace ireversibile ulterioare, a anunţat Vaticanul luni seara, conform agenţiilor internaţionale de presă.  

Papa Francisc a murit pe neașteptate de Paște, după o ultimă întâlnire cu credincioșii. Cuvintele sale de adio
Papa Francisc a murit pe neașteptate de Paște, după o ultimă întâlnire cu credincioșii. Cuvintele sale de adio

Săptămâna Luminată a început cu o veste sfâșietoare pentru întreaga lume. Papa Francisc s-a stins pe neașteptate în reședința sa de la Vatican.  

Familia Regală a României: Papa Francisc a fost un exemplu de credinţă, umanitate, dăruire şi har
Familia Regală a României: Papa Francisc a fost un exemplu de credinţă, umanitate, dăruire şi har

Papa Francisc a fost un exemplu de credinţă, umanitate, dăruire şi har pentru oamenii de pe tot globul, indiferent de religia lor, mai ales pentru cei aflaţi în nevoie, a transmis Familia Regală a României.

Reacția Patriarhului Daniel la moartea Papei Francisc: „Lasă o amprentă profundă asupra istoriei”
Reacția Patriarhului Daniel la moartea Papei Francisc: „Lasă o amprentă profundă asupra istoriei”

Papa Francisc reprezintă o personalitate a creştinătăţii contemporane, Pontificatul său lăsând o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.