Capitolul care a divizat statele din UE. Cele două tabere rivale care s-au întâlnit de urgență la Bruxelles

bruxelles
Shutterstock

Statele membre UE au arătat, luni, cât sunt de divizate în politica din domeniul energiei nucleare, o parte promovând tehnologia, iar o alta făcând în schimb presiuni pentru prioritizarea surselor de energie regenerabilă.

Înaintea reuniunii de luni a miniştrilor europeni ai Energiei, a avut loc întâlnirea celor două grupări rivale pentru a stabili cum îşi vor arăta sprijinul pentru tehnologia energetică preferată.

Grupul de 13 ţări, condus de Franţa, care este în favoarea energiei nucleare, a cerut politici UE mai puternice în privinţa acestui tip de energie şi a susţinut că recentele progrese în în negocierile cu Bruxellesul privind recunoaşterea importanţei energiei nucleare în mixul energetic trebuie transformate în proiecte concrete şi în finanţare, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Austria și Germania, solicitare către Burxelles

"Aceste evoluţii trebuie acum convertite într-un cadru european cuprinzător pentru dezvoltarea energiei nucleare, explorarea politicilor esenţiale, inclusiv finanţarea", se arată într-o declaraţie comună a grupului.

Comunicatul a fost semnat de Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Finlanda, Franţa, Ungaria, Ţările de Jos, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Suedia. Italia a participat la întâlnire, dar nu a semnat comunicatul.

Citește și
Viktor Orban
Premierul Ungariei, Viktor Orban, discurs împotriva UE: ”De la Bruxelles continuă să vină numai necazuri peste noi”

Între timp, Austria şi Germania conduc grupul de 13 ţări care cer Bruxellesului să promoveze în schimb energia regenerabilă. Comunicatul nu se referă în mod direct la energia nucleară, iar diplomaţi UE au declarat pentru Reuters că obiectivul este de a prioritiza investiţiile în energia regenerabilă şi în reţele, în defavoarea energiei atomice.

"Finanţarea ar trebui să se concentreze pe tehnologiile eficiente din punct de vedere al costurilor, unde există obiective comune", se arată într-o declaraţie comună a grupului.

UE are obiective comune privind extinderea energiei regenerabile, dar nu şi ţinte comune legate de energia nucleară.

Franța, pe locul 1 în Europa

Comunicatul a fost semnat de Danemarca, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia şi Spania. Ambele comunicate au fost semnate de Ţările de Jos.

Cipru, Lituania şi Belgia - care deţin preşedinţia rotativă a UE - nu au semnat niciun comunicat.

Franţa, care obţine aproximativ 70% din electricitate din energia nucleară, este principalul campion din Europa în domeniul energiei nucleare. Printre aliaţii Franţei se află unele ţări mai sărace din Europa de Est care au reactoare nucleare sau intenţionează să le construiască pentru a-şi reduce dependenţa de cărbunele poluant.

Articol recomandat de sport.ro
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Primarul a semnat! O echipă din Superligă va avea un stadion de 100.000.000€
Citește și...
Protest masiv al fermierilor, din nou la sediul UE. Anvelope incendiate și cisterne cu dejecții
Protest masiv al fermierilor, din nou la sediul UE. Anvelope incendiate și cisterne cu dejecții

Protestul fermierilor a reînceput în forță la Bruxelles, în fața sediului Uniunii Europene. Agricultorii au adus din nou tractoarele și cisternele, împrăștiind dejecții.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, discurs împotriva UE: ”De la Bruxelles continuă să vină numai necazuri peste noi”
Premierul Ungariei, Viktor Orban, discurs împotriva UE: ”De la Bruxelles continuă să vină numai necazuri peste noi”

Prim-ministrul maghiar Viktor Orbán şi-a susţinut sâmbătă discursul despre starea naţiunii, prilej de noi tirade anti-Bruxelles şi de mesaje propagandistice împotriva războiului din Ucraina.

„Cadoul” UE pentru Rusia, la doi ani de la începutul războiului. Tactica folosită de liderii de la Bruxelles
„Cadoul” UE pentru Rusia, la doi ani de la începutul războiului. Tactica folosită de liderii de la Bruxelles

Uniunea Europeană se pregăteşte să impună Rusiei un nou pachet de sancţiuni, înaintea împlinirii a doi ani de la declanşarea invaziei ruse care a declanşat războiul din Ucraina, afirmă luni dpa.

Recomandări
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul
Atacul Israelului, explicat: „Se încearcă blocarea reluării acordului nuclear dintre SUA și Iran”. Cine ar putea ajuta Iranul

Israelul a atacat Iranul în mai multe valuri vineri dimineață. Flavius Caba, expert în problemele Orientului Mijlociu, explică de ce Israel a ales acest moment pentru operațiunea militară de amploare.

Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani
Primele efecte ale crizei din Orient. Prețul petrolului atinge cea mai mare creștere într-o singură zi, din ultimii 3 ani

Prețurile mondiale ale petrolului au înregistrat cele mai mari creșteri procentuale într-o singură zi din ultimii ani, reflectând temerile că un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu ar putea duce la perturbări grave ale aprovizionării cu energie.