Case distruse, oameni prinși în noroi și zeci de morți, după o alunecare de teren. "Este cel mai grav dezastru din 2018"

×
Codul embed a fost copiat

O alunecare de teren a măturat, marţi, o plantaţie de ceai din statul Kerala, din sudul Indiei, omorând zeci de persoane.

UPDATE Alunecările de teren care au măturat plantaţii de ceai şi sate întregi din Kerala, în sudul Indiei, după ce ploile abundente au prăbuşit versanţi şi au declanşat torenţi de noroi, apă şi bolovani, s-au soldat, marţi, cu cel puţin 93 de morţi şi sute de dispăruţi, relatează Reuters.

Cel puţin 93 de persoane au fost ucise în alunecările de teren, iar 100 de familii au rămas blocate în urma alunecărilor de teren, a relatat postul local Asianet TV.

Aproape 350 de familii locuiau în regiunea afectată, unde sunt plantaţii de ceai şi cardamom, iar până acum au fost salvate 250 de persoane, au declarat oficialii statului.

Citește și
VIDEO. Zeci de oameni îngropați de vii, după o alunecare de teren produsă pe o autostradă din India
Zeci de persoane au murit în urma unei alunecări de teren. Este posibil ca numărul victimelor să crească

Inginerii armatei au fost aduşi pentru a ajuta la construirea unui pod de substituţie, după ce cel care lega zona afectată de cel mai apropiat oraş, Chooralmala, a fost distrus. Rashid Padikkalparamban, un rezident implicat în eforturile de salvare, a declarat că au existat cel puţin trei alunecări de teren în zonă începând cu miezul nopţii, care au distrus podul.

Biroul meteorologic a anunţat că marţi au avut loc precipitaţii extrem de abundente în nordul şi centrul statului Kerala, fiind prognozate precipitaţii suplimentare pe parcursul zilei.

Deşi zona este o destinaţie turistică bine cunoscută, cei mai afectaţi au fost localnicii, deoarece toate excursiile turistice au fost oprite începând de luni din cauza ploii.

Alunecările de teren de marţi sunt cel mai grav dezastru natural din acest stat din 2018, când inundaţiile puternice au ucis aproape 400 de persoane.

-------------------------

Versanţii dealurilor s-au prăbușit după ploi abundente, care au trimis râuri de noroi şi apă peste casele sătenilor, relatează Reuters.

Imaginile prezentate de televiziuni arată cum personalul serviciilor de urgneţă îşi croieşte drum printre stânci şi copaci dezrădăcinaţi, în timp ce apa noroioasă se revarsă, multe case fiind distruse. Un bărbat se luptă să se elibereze după ce a fost blocat în noroi până la piept timp de ore întregi, iar echipele de salvare nu au putut ajunge la el, în ciuda eforturilor multiple.

Versanţii dealurilor au cedat după miezul nopţii, în timp ce lucrătorii şi familiile lor dormeau, în districtul Wayanad din Kerala, un stat cunoscut drept una dintre cele mai populare destinaţii turistice din India.

Este cel mai grav dezastru din 2018, când inundaţiile puternice au ucis aproape 400 de persoane, precizează sursa citată.

Ministrul cabinetului de stat M B Rajesh a declarat pentru agenţia de presă ANI că cel puţin 44 de persoane au fost ucise şi 250 au fost mutate în adăposturi temporare, dar eforturile de salvare au fost îngreunate din cauza prăbuşirii unui pod. De asemenea, sunt prognozate şi mai multe ploi pe parcursul zilei.

"Ne temem că gravitatea acestei tragedii este mult mai mare. Operaţiunile de salvare sunt desfăşurate de diverse agenţii care sunt în stare de alertă", a declarat Rajesh.

Aproape 350 de familii locuiau în regiunea afectată, unde în mare parte sunt plantaţii de ceai şi cardamom.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Tragedie în urma unei unei alunecări de teren. 11 persoane au murit
Tragedie în urma unei unei alunecări de teren. 11 persoane au murit

O alunecare de teren cauzată de viituri în provincia Hunan din centrul Chinei s-a soldat cu moartea a 11 persoane.

 

Zeci de persoane au murit în urma unei alunecări de teren. Este posibil ca numărul victimelor să crească
Zeci de persoane au murit în urma unei alunecări de teren. Este posibil ca numărul victimelor să crească

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise de o alunecare de teren în sudul Etiopiei, au anunțat, luni, mass-media locale, informează Xinhua.

Zeci de persoane, căutate după o alunecare de teren în Nepal. „Şansele de a găsi supravieţuitori sunt reduse”
Zeci de persoane, căutate după o alunecare de teren în Nepal. „Şansele de a găsi supravieţuitori sunt reduse”

Cel puțin 63 de persoane sunt căutate în Nepal, după o alunecare de teren care a măturat două autobuze de pe șosea, iar acestea au ajuns în râu.  

Autobuze prăbuşite într-un râu în urma unei alunecări de teren în Nepal. Circa 60 de persoane sunt date dispărute. FOTO
Autobuze prăbuşite într-un râu în urma unei alunecări de teren în Nepal. Circa 60 de persoane sunt date dispărute. FOTO

Circa 60 de persoane sunt date dispărute în centrul Nepalului după ce o alunecare de teren a aruncat două autobuze într-un râu vineri, au declarat autorităţile locale, informează AFP.

Ploile torențiale și o alunecare de teren din China au ucis patru persoane. Zonele muntoase sunt serios afectate
Ploile torențiale și o alunecare de teren din China au ucis patru persoane. Zonele muntoase sunt serios afectate

Ploile torențiale din China au dus la moartea a patru persoane, luni. O alta este dată dispărută, în urma unei alunecări de teren.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.