Cât de aproape s-a aflat nava de război chineză de cea americană. Erau la câteva secunde de o coliziune

nave
CNN

Imaginile surprinse în aer de către marina americană arată cât de aproape s-a aflat nava militară chineză de un distrugător american, incident înregistrat duminică în Marea Chinei de Sud.

Distrugătorul de rachete gigant USS Decatur a efectuat o operațiune de ”libertate de navigație” duminică, navigând în apropierea recifurilor chinezești din insulele Spratly, când s-a apropiat extrem de tare de o navă militară chineză.

Americanii au precizat luni că distanța dintre cele două nave a fost atât de mică, de aproximativ 41 de metri una de cealaltă, deoarece nava de război chineză ”a efectuat o serie de manevre agresive, însoțite de avetismente pentru ca USS Decatur să părăsească zona”, scrie CNN.

nave

Cele două nave ar fi putut fi la câteva secunde distanță de o coliziune, a declarat Carl Schuster, fost căpitan al navei americane, după ce s-a uitat la fotografiile surprinse din aer.

Citește și
exercițiu Dunăre
Exercițiu comun al pompierilor români și Bulgari, pe Dunăre. Scenariul urmat

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Incident naval periculos între o navă militară chineză şi un distrugător american
Incident naval periculos între o navă militară chineză şi un distrugător american

Incident naval periculos înregistrat duminică în Marea Chinei de Sud, când o navă militară chineză şi un distrugător american s-au apropiat la aproximativ 40 de metri. Cele două țări se acuză reciproc de acțiuni neprofesioniste.

Exercițiu comun al pompierilor români și Bulgari, pe Dunăre. Scenariul urmat
Exercițiu comun al pompierilor români și Bulgari, pe Dunăre. Scenariul urmat

Pompierii români şi bulgari s-au antrenat împreună vineri, în Portul Calafat. Au intervenit după un scenariu potrivit căruia o navă pe Dunăre ar fi luat foc, iar combustibilul s-a scurs în apă.

Japonia şi Marea Britanie trimit flote în Oceanul Indian. Care este inamicul comun
Japonia şi Marea Britanie trimit flote în Oceanul Indian. Care este inamicul comun

Cea mai mare navă de luptă japoneză, port-elicopterul Kaga, şi fregată britanică HMS Argyll au susţinut exerciţii comune, miercuri, în Oceanul Indian, anunţă Reuters.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ
Cod galben de caniculă în România. Temperaturile vor ajunge la 36 de grade. Care sunt zonele afectate | HARTĂ

Meteorologii anunţă temperaturi deosebit de ridicate şi disconfort termic ridicat şi au emis o avertizare cod galben pentru mai multe judeţe din ţară. Temperaturile se vor încadra între 33 şi 36 de grade.