Cazul Khashoggi. Arabia Saudită refuză să extrădeze în Turcia suspecţi saudiţi

Jamal Khashoggi, saudit, arabia saudita, cnn, asasin,
CNN

Autorităţile de la Riad refuză să extrădeze în Turcia persoane suspectate de implicare în asasinarea jurnalistului saudit Khashoggi la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, a declarat duminică ministrul de externe saudit Adel al-Jubeir.

"Nu ne extrădăm cetăţenii", a declarat Jubeir în cadrul unei conferinţe de presă la Riad. Turcia a cerut miercuri arestarea a doi apropiaţi ai prinţului moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman în legătură cu asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi pe 2 octombrie în consulatul ţării sale, relatează Agerpres, citând AFP.

Potrivit agenţiei de presă Anadolu, justiţia turcă a emis mandate de arestare pentru Ahmed al-Assiri şi Saud al-Qahtani la cererea procurorului general din Istanbul, care îi suspectează de implicare în uciderea jurnalistului saudit.

Ei au fost demişi din funcţii la 20 octombrie în timp ce o furtună diplomatică s-a abătut asupra Riadului după uciderea lui Khashoggi, caz care a deteriorat foarte mult imaginea monarhiei saudite, inclusiv pe cea a prinţului Mohammed bin Salman.

După ce a declarat iniţial că jurnalistul a părăsit în viaţă consulatul din Istanbul, Riadul a ajuns să recunoască, sub presiune internaţională, că jurnalistul a fost ucis şi dezmembrat în interiorul reprezentanţei diplomatice saudite.

Citește și
Aproximativ 3.000 de oameni au manifestat la Madrid
Aproximativ 3.000 de oameni au manifestat la Madrid împotriva reînarmării Europei. „Nu NATO. Nu bugetelor de război”. FOTO

Luna trecută, procurorul general saudit a anunţat că au fost inculpaţi 11 suspecţi în ancheta privind asasinarea jurnalistului saudit. El a cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci dintre ei. Identitatea suspecţilor nu a fost comunicată.

Jurnalist critic al puterii saudite, Jamal Khashoggi trăia din 2017 în SUA, unde lucra pentru cotidianul Washington Post.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Aproximativ 3.000 de oameni au manifestat la Madrid împotriva reînarmării Europei. „Nu NATO. Nu bugetelor de război”. FOTO
Aproximativ 3.000 de oameni au manifestat la Madrid împotriva reînarmării Europei. „Nu NATO. Nu bugetelor de război”. FOTO

Aproximativ 3.000 de protestatari, potrivit estimărilor oficiale, s-au adunat sâmbătă în capitala spaniolă Madrid la o manifestaţie împotriva reînarmării Europei şi a creşterii cheltuielilor militare la 5% din PIB, transmite agenţia EFE.

Incident bizar în Germania. Un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea în care se aflau soția și fiica sa
Incident bizar în Germania. Un bărbat a intrat cu mașina în mulțimea în care se aflau soția și fiica sa

Un bărbat de 48 de ani a fost arestat sâmbătă în oraşul au, în sudul Germaniei, după ce a pătruns cu maşina într-un grup de persoane în care se aflau inclusiv soţia şi fiica sa, incident despre care poliţia nu exclude să fie un act deliberat.

Trump, despre Musk: ”Și-a pierdut mințile”. Ce va face cu Tesla pe care o prezenta mândru la Casa Albă
Trump, despre Musk: ”Și-a pierdut mințile”. Ce va face cu Tesla pe care o prezenta mândru la Casa Albă

„Și-a pierdut mințile”, asta a declarat potrivit unei televiziuni americane Donald Trump despre Elon Musk.

Recomandări
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”

La Praid, situația rămâne tensionată. Craterele s-au mărit iar, peste noapte.  

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.