Ce a făcut un șofer de camion după ce remorca sa a fost cuprinsă de flăcări în cel mai lung tunel de autostradă din Germania

sofer de camion
Getty

Şoferul unui camion a cărui remorcă a luat foc în mers, în noaptea de joi spre vineri, a reuşit să conducă șase kilometri pentru a ieşi din cel mai lung tunel de autostradă din Germania.

Şoferul, care a încercat fără succes să stingă flăcările, a avut prezenţa de spirit să se urce la volan şi să scoată autovehiculul din tunel, prevenind astfel un incendiu mai grav în interiorul acestuia, a declarat poliţia.

Potrivit poliţiei, focul s-a extins de la un pneu la întreaga remorcă şi la mai multe maşini încărcate în aceasta.

În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită.

Pagubele provocate de incendiu au fost estimate la aproximativ 250.000 de euro.

Citește și
card memorie
Întâmplare bizară în Alaska. O femeie care a furat un card de date s-a îngrozit după ce a văzut imaginile

Incendiul a avut loc în tunelul Rennsteig, cu o lungime de 7,9 kilometri, situat în centrul Germaniei, în apropierea oraşului Oberhof.

Circulaţia pe autostradă a fost închisă în zona tunelului în cursul nopţii, înainte de a fi redeschisă parţial vineri dimineaţă.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Alcoolemie record pentru un șofer care conducea dinspre Bran și Râșnov. Poliția, alertată de alți participanți la trafic
Alcoolemie record pentru un șofer care conducea dinspre Bran și Râșnov. Poliția, alertată de alți participanți la trafic

Alcoolemie record pentru un șofer de camion prins în trafic de politiștii orașului Râșnov, județul Brașov. Tras pe dreapta și testat, aparatul a indicat 1,16 miligrame de alcool pur în aerul expirat.

Întâmplare bizară în Alaska. O femeie care a furat un card de date s-a îngrozit după ce a văzut imaginile
Întâmplare bizară în Alaska. O femeie care a furat un card de date s-a îngrozit după ce a văzut imaginile

O întâmplare mai puțin obișnuită a avut loc în Alaska, după ce o femeie care obișnuia să comită infracțiuni - furturi, agresiuni și prostituție - s-a urcat într-un camion cu un bărbat care o luase la o "întâlnire".

Doi morți într-un accident pe o șosea din Cluj. Un camion s-a izbit frontal de un TIR după ce a intrat pe contrasens
Doi morți într-un accident pe o șosea din Cluj. Un camion s-a izbit frontal de un TIR după ce a intrat pe contrasens

Un accident de circulație soldat cu doi morți a avut loc vineri, pe o șosea din județul Cluj.

Un camion condus de un român a fost împins de pe drum de furtuna Ingunn, în Norvegia, cea mai puternică din ultimii 30 de ani
Un camion condus de un român a fost împins de pe drum de furtuna Ingunn, în Norvegia, cea mai puternică din ultimii 30 de ani

Furtuna Ingunn, considerată cea mai puternică din ultimii 30 de ani, amenință Suedia și Danemarca, după ce a măturat coastele Norvegiei, cu vânt care a atins aproape 200 de kilometri pe oră, la rafală.

Accident grav în Mexic. 19 persoane au murit carbonizate și alte 22 sunt rănite. „Identificarea va lua timp”
Accident grav în Mexic. 19 persoane au murit carbonizate și alte 22 sunt rănite. „Identificarea va lua timp”

O coliziune frontală între un autobuz şi un camion de mărfuri a făcut marţi 19 morţi şi 22 răniţi într-un stat din nord-vestul Mexicului, au anunţat autorităţile locale, notează AFP.  

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.