Ce a pățit o femeie gardian care a ajutat un deținut să evadeze și a fugit cu el. GALERIE FOTO

Casey White și Vicky White - 9
Profimedia

O femeie gardian din Alabama care a ajutat un deținut să evadeze, iar apoi a fugit cu el, a murit în spital, iar bărbatul a fost arestat.

Vicky White a fost spitalizată cu răni la nivelul capului prin împușcare, după ce a fost prinsă alături de Casey White în Indiana luni, conform șerifului comitatului Vanderburgh, Dave Wedding, citat de CNN.

Rănile acesteia au fost „foarte grave”, conform spuselor lui Wedding, însă un alt șerif, Rick Singleton din comitatul Lauderdale, a spus că polițiștii nu au tras niciun glonț în timp ce îi urmăreau pe fugari cu mașini de poliție.

Ce le-ar fi spus Casey White polițiștilor despre rana lui Vicky White

Înainte ca urmărirea să înceapă, polițiștii au văzut-o pe Vicky White ieșind dintr-un hotel purtând o perucă, conform mareșalului american Marty Keely.

Apoi, aceasta a urcat într-o mașină împreună cu Casey White și polițiștii au început să îi urmărească, autoritățile conducându-și vehiculul în Cadillacul celor doi, care s-a răsturnat.

Citește și
Tren deraiat Rusia
Șapte oameni au murit în Rusia, după ce un pod s-a prăbușit peste un tren. Ce spun autoritățile. VIDEO

Deținutul a fost arestat de polițiști, dar Vicky White a rămas în mașină cu o rană la cap cauzată prin împușcare.

Bărbatul le-ar fi spus autorităților că femeia s-a împușcat singură în cap, insistând că nu el i-a provocat rana letală. Acesta i-a rugat pe polițiști să ajute pe „soția lui”, însă autoritățile nu știu să fi existat o legătură de rudenie între cei doi.

Vicky White, în vârstă de 56 de ani, a fost acuzată de facilitarea evadării de gradul întâi și cu fals și furt de identitate.

Ce se va întâmpla cu Casey White

Singleton a spus că cei doi au fost prinși după o urmărire națională de 11 zile, care a culminat printr-un pont trimis duminică noapte.

Acum, Casey White, în vârstă de 38 de ani, va fi adus înapoi în Alabama, unde era închis pentru acuzații de omor.

Singleton a spus că deținutul Casey White va fi „într-o celulă de unul singur”.

„Va sta cu cătușele cât timp e în acea celulă și dacă vrea să mă dea în judecată pentru că îi încalc drepturile civile, așa să fie. Nu va mai ieși din închisoare. Vă asigur de asta,” a spus Singleton.

„Această evadare a fost plănuită și calculată bine. A presupus multă pregătire. Au avut multe resurse, bani, vehicule, tot ce aveau nevoie pentru a reuși să facă asta. Asta a făcut această ultimă săptămână și jumătate atât de dificilă”, a adăugat șeriful.

CITEȘTE ȘI: Elon Musk a spus că ar putea muri „în circumstanțe misterioase” după acuzațiile unui oficial din Rusia. Reacția mamei sale

Amber Heard l-a acuzat pe Johnny Depp că a pălmuit-o în timp ce era sub influența drogurilor

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Șapte oameni au murit în Rusia, după ce un pod s-a prăbușit peste un tren. Ce spun autoritățile. VIDEO
Șapte oameni au murit în Rusia, după ce un pod s-a prăbușit peste un tren. Ce spun autoritățile. VIDEO

Cel puţin şapte persoane au murit, după prăbuşirea unui pod şi deraierea unui tren în regiunea Briansk din vestul Rusiei, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus, au anunţat duminică autorităţile ruse, citate de Reuters.

 

Alegeri prezidențiale în Polonia. Centristul Rafal Trzaskowski și conservatorul Karol 
 Nawrocki se înfruntă în turul doi
Alegeri prezidențiale în Polonia. Centristul Rafal Trzaskowski și conservatorul Karol Nawrocki se înfruntă în turul doi

Polonezii sunt chemaţi la urne pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Proeuropeanul Rafal Trzaskowski, aliat al premierului Donald Tusk, se confruntă cu conservatorul Karol Nawrocki, susţinut de partidul Lege şi Justiţie (PiS).

Cum afectează decizia lui Trump de a reduce personalul NIOSH siguranța muncitorilor americani din sectoarele periculoase
Cum afectează decizia lui Trump de a reduce personalul NIOSH siguranța muncitorilor americani din sectoarele periculoase

Siguranța lucrătorilor americani din domenii periculoase este amenințată de reducerile drastice de personal la NIOSH, decise de președintele Trump, transmite Reuters.

Recomandări
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui
Bărbatul care a ucis-o pe tânăra gravidă în complexul rezidențial Cosmopolis s-a sinucis. Ce au găsit polițiștii asupra lui

Crimă înfiorătoare urmată de sinucidere, aseară, într-un complex rezidențial de lângă București. O tânără mamă de 23 de ani, însărcinată cu cel de-al doilea copil, a fost împușcată mortal de un fost iubit, un bărbat de 49 de ani.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.