Ce cadouri primesti atunci cand esti sef de stat si te intalnesti cu Vladimir Putin. Surpriza de care a avut parte al-Sisi

Vladimir Putin, Egipt

Presedintele rus, Vladimir Putin, care efectueaza o vizita in Egipt, i-a oferit o arma Kalasnikov omologului sau egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, cu care a mers la Opera din Cairo, apoi au luat cina impreuna, relateaza The Independent.

Liderul rus se afla intr-o vizita oficiala in Egipt alaturi de cativa oficiali rusi de rang inalt, in conditiile in care cele doua tari incearca sa arate ca nici una dintre ele nu cedeaza in fata Occidentului.

Putin a fost intampinat luni seara pe aeroportul din capitala egipteana chiar de al-Sisi, pe covorul rosu, flancat de soldati, dupa care cei doi presedinti au mers la Opera din Cairo, unde au urmarit fragmente din Lacul Lebedelor si Aida. Ulterior, cei doi presedinti au luat cina impreuna, inconjurati de numerosi oficiali.

Presedintele egiptean a primit in dar o arma Kalasnikov AK-47 de la omologul sau rus, un cadou care ar putea anunta semnarea unui acord in valoare de 3,5 miliarde de dolari prin care Rusia sa furnizeze armament Egiptului.

De asemenea, cei doi presedinti ar putea incheia un nou acord comercial si ar urma sa puna bazele unui tratat antiterorist intre Rusia si Egipt. In conditiile in care Moscova este vizata de sanctiuni din partea statelor occidentale, care o acuza de implicare in conflictul din estul Ucrainei, Egiptul s-a oferit sa creasca exporturile agricole in Rusia cu 30 de procente.

Citește și
vladimir putin
Purtatorul de cuvant de la Kremlin: Vladimir Putin nu va accepta ultimatumuri din partea Occidentului

FOTO: Guliver / Getty Images

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Summitul Putin-Porosenko-Merkel-Hollande, ultima sansa de pace in Ucraina. Politicieni, soldati si analisti mizeaza pe RAZBOI
Summitul Putin-Porosenko-Merkel-Hollande, ultima sansa de pace in Ucraina. Politicieni, soldati si analisti mizeaza pe RAZBOI

Intr-o ultima incercare de a gasi o solutie pentru criza din Ucraina, Vladimir Putin, Petro Porosenko, Angela Merkel si Francois Hollande urmeaza sa se intalneasca fata in fata la Minsk, pe 11 februarie. Cat de mari sunt insa sansele de pace?

Purtatorul de cuvant de la Kremlin: Vladimir Putin nu va accepta ultimatumuri din partea Occidentului
Purtatorul de cuvant de la Kremlin: Vladimir Putin nu va accepta ultimatumuri din partea Occidentului

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu va accepta ultimatumuri din partea Occidentului, avertizeaza purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Sky News.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi
Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.