Ce mesaj i-a transmis Vladimir Putin omologului său chinez Xi Jinping, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani

Xi Jinping Vladimir Putin
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin îl elogiază, joi, într-un mesaj, pe „dragul (său) prieten”, omologul său chinez Xi Jinping, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 ani, şi îi urează o consolidare a relaţiilor lor, în plin Război rus în Ucraina.

Vă urez sincer, dragă prietene, sănătate, fericire, prosperitate şi succes”, i-a scris Vladimir Putin într-o telegramă, publicată pe site-ul Kremlinului, relatează AFP, citată de News.ro.

Contez pe o continuare a dialogului constructiv şi pe o muncă comună strânsă în probleme de actualitate bilaterală, regională şi internaţională, pentru binele popoarelor Rusiei şi Chinei”, subliniză el.

„Succese impresionante”

Preşedintele rus îl elogiază pe Xi Jinping şi apreciază că China a înregistrat, sub conducerea sa, „succese impresionante: economia naţională arată o creştere fermă, averea cetăţenilor a crescut, poziţia Beijingului pe scena mondială s-a consolidat”.

Vladimir Putin salută, de asemenea, „eforturile” omologului său chinez în vederea unei consolidări a „relaţiilor de parteneriat global şi de cooperare strategică” între Moscova şi Beijing.

Citește și
razboi
Ucraina își recucerește palmă cu palmă teritoriul, în timp ce Putin râde de tancurile primite ca ajutor: ”Ard foarte bine”

Rusia şi China întreţin relaţii srânse, care s-au consolidat după lansarea, la 24 februarie 2022, a invaziei ruse în Ucraina şi după valul de sancţiuni occidentale impuse economiei ruse.

Beijingul şi-a făcut o problemă de onoare din a nu condamna invazia Ucrainei de către Rusia.

Preşedintrele chinez Xi Jinping a efectuat în martie o vizită la Moscova, unde a anunţat că relaţiile bilaterale „intră într-o nouă eră”.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
„Sunt de trei ori mai puternice decât cele din Hiroshima şi Nagasaki”. Lukașenko se laudă cu armele primite de la Putin
„Sunt de trei ori mai puternice decât cele din Hiroshima şi Nagasaki”. Lukașenko se laudă cu armele primite de la Putin

Aleksandr Lukaşenko spune că ţara sa a început deja să primească arme tactice din Rusia, dintre care unele - potrivit lui - sunt de trei ori mai puternice decât bombele atomice lansate de SUA asupra oraşelor nipone Hiroshima şi Nagasaki în 1945.

Ucraina își recucerește palmă cu palmă teritoriul, în timp ce Putin râde de tancurile primite ca ajutor: ”Ard foarte bine”
Ucraina își recucerește palmă cu palmă teritoriul, în timp ce Putin râde de tancurile primite ca ajutor: ”Ard foarte bine”

Ucraina a anunțat noi mici progrese în contraofensiva sa împotriva forțelor rusești. În ultimele ore, trupele Kievului ar fi avansat până la 500 de metri, atât în direcția Bahmutului, cât și pe frontul din Zaporojie.  

Funeraliile lui Silvio Berlusconi s-au încheiat. Se așteaptă începerea disputei pe avere
Funeraliile lui Silvio Berlusconi s-au încheiat. Se așteaptă începerea disputei pe avere

În urmă cu puțin timp, s-au încheiat, la Domul din Milano, funeraliile de stat ale lui Silvio Berlusconi, care a fost de patru ori prim-ministru al Italiei.

Cum a reușit o vrăjitoare să păcălească cu 20.000 de euro și bijuterii de aur o ucraineancă cu origini românești
Cum a reușit o vrăjitoare să păcălească cu 20.000 de euro și bijuterii de aur o ucraineancă cu origini românești

Mult prea credulă, o ucraineancă cu origini românești stabilită în Italia, a fost păcălită de o așa-zisă vrăjitoare din Capitală cu cel puțin 20.000 de euro.

Bilanţul naufragiului din largul coastelor de sud ale Greciei: Aproximativ 80 de migranți au murit
Bilanţul naufragiului din largul coastelor de sud ale Greciei: Aproximativ 80 de migranți au murit

Cel puţin 78 de migranţi s-au înecat, miercuri dimineaţă, şi mulţi sunt daţi dispăruţi, după ce ambarcaţiunea lor supraîncărcată s-a răsturnat şi s-a scufundat în largul Greciei, într-unul dintre cele mai grave naufragii din Europa din acest an.

 

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.