Cei mai bogaţi oameni din lume au pierdut 134 miliarde dolari, în urma prăbuşirii pieţelor bursiere

Dolari

Averea netă a lui Jeff Bezos a scăzut vineri cu 15,2 miliarde de dolari, conducând declinul amplu care a şters 134 miliarde de dolari din averile celor mai bogaţi 500 de oameni din lume, transmite Bloomberg.

La Bursa de la New York, acţiunile Amazon.com Inc au scăzut cu 8,8%, pe fondul declinului general de pe pieţele bursiere, astfel încât averea netă a lui Jeff Bezos s-a redus la 191,5 miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg. Scăderea de vineri este a treia cea mai mare lovitură cu care s-a confruntat Jeff Bezos, fiind depăşită doar de cea din 4 aprilie 2019, când averea co-fondatorului Amazon s-a redus cu 36 miliarde de dolari, în urma înţelegerii sale de divorţ, şi cea din 29 aprilie 2022, când acţiunile Amazon au scăzut cu 14%.

Indicele Nasdaq 100 al Bursei de la New York a scăzut cu 2,4% vineri, ceea ce a afectat şi averile altor miliardari, inclusiv a lui Elon Musk şi a lui Larry Ellison (de la Oracle Corp), ale căror averi nete s-au redus cu 6,6 miliarde de dolari şi, respectiv, cu 4,4 miliarde de dolari. Incertitudinile privind posibilele reduceri ale dobânzii de către Rezerva Federală a SUA, precum şi unele rezultate financiare dezamăgitoare, au dus la intrarea indicelui Nasdaq în teritoriul de corecţie, ştergând mai mult de 2.000 miliarde de dolari din valoare în doar trei săptămâni.

Declinul acţiunilor Amazon, cel mai sever din aprilie 2022, vine după ce compania a anunţat că intenţionează să continue cheltuielile masive cu inteligenţa artificială (AI), în detrimentul profiturilor sale pe termen scurt.

Miliardarii din domeniul tehnologiei Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi Larry Page au pierdut de asemenea vineri peste trei miliarde de dolari fiecare, pe fondul declinului acţiunilor Meta Platforms Inc şi Alphabet la Bursa de la New York. Miliardarii din acest domeniu s-au confruntat cu o scădere a averilor lor de 68 miliarde de dolari, conform Bloomberg.

Citește și
Elon Musk face angajări pentru DOGE. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon

Bezos, în vârstă de 60 de ani, al doilea cel mai bogat om din lume, a vândut anul acesta un nivel semnificativ de acţiuni Amazon. În februarie, acesta a vândut acţiuni în valoare de aproximativ 8,5 miliarde de dolari. Totodată, luna trecută, în ziua în care titlurile Amazon au atins un nou nivel record, el a dezvăluit un plan ce prevede vânzarea a încă 25 milioane de acţiuni, în valoare de cinci miliarde de dolari.

Vânzarea suplimentară va face ca valoarea totală a acţiunilor sale vândute anul acesta să ajungă la 13,5 miliarde de dolari, conform calculelor Bloomberg. El încă va deţine aproape 912 milioane de acţiuni, sau aproximativ 8,8% din Amazon, după finalizarea vânzării. Averea sa provine şi de la compania Blue Origin şi publicaţia Washington Post. 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon
Secretarul american al apărării l-a primit a doua oară pe Elon Musk la Pentagon

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, s-a întâlnit miercuri la Pentagon cu miliardarul Elon Musk. Pentru magnatul apropiat de preşedintele Donald Trump a fost a doua vizită la sediul Departamentului Apărării Statelor Unite.

Benjamin Netanyahu sfidează Curtea Supremă şi anunţă un director al Shin Bet, generalul de divizie David Zini
Benjamin Netanyahu sfidează Curtea Supremă şi anunţă un director al Shin Bet, generalul de divizie David Zini

Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că l-a ales pe generalul de divizie David Zini drept viitorul şef al Agenţiei de securitate internă (Shin Bet), sfidând interdicţia impusă cu o zi înainte de procuroarea generală a statului, relatează AFP.

 

Țara în care o nouă lege stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani pentru toţi cei născuţi după 31 decembrie 1970
Țara în care o nouă lege stabileşte vârsta de pensionare la 70 de ani pentru toţi cei născuţi după 31 decembrie 1970

Parlamentul danez a adoptat joi o lege care creşte vârsta de pensionare la 70 de ani începând cu 2040, de la 67 de ani, cât este în prezent, relatează AFP.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.