Cel puțin 22 de persoane au murit într-un accident de autocar în sud-estul Braziliei. Din ce cauza s-ar fi produs coliziunea

accident brazilia
AFP

Cel puţin 22 de persoane au murit sâmbătă, când un autobuz s-a prăbuşit şi a luat foc în statul Minas Gerais (sud-estul Braziliei), au anunţat pompierii într-un comunicat de presă - transmit AFP şi Reuters.

"După ore de muncă, pompierii au reuşit să stingă flăcările şi să scoată 22 de victime carbonizate care erau prinse în caroserie", au precizat pompierii.

Departamentul de pompieri din Minas Gerais, care a intervenit la fața locului, a declarat că alte 13 persoane au fost transportate la spitale din apropierea orașului Teofilo Otoni. Se pare că autobuzul plecase din São Paulo și avea la bord 45 de pasageri.

Autoritățile au informat că autobuzul a făcut pană la una dintre roți, ceea ce a determinat șoferul să piardă controlul și să se ciocnească cu un camion.

Un autoturism cu trei pasageri s-a ciocnit, de asemenea, cu autobuzul, dar toți cei trei pasageri au supraviețuit, conform informațiilor furnizate de pompieri.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Țara care interzice telefoanele mobile în școli, urmând exemplul României. „Îmbunătăţeşte rezultatele şcolare”
Țara care interzice telefoanele mobile în școli, urmând exemplul României. „Îmbunătăţeşte rezultatele şcolare”

Brazilia interzice telefoanele mobile în școli, urmând exemplul altor țări, printre care și România. Legea adoptată miercuri în Congres urmărește contracararea efectelor nocive ale ecranelor.

Fost ministru, arestat după o lovitură de stat eșuată. Comunicatul Armatei
Fost ministru, arestat după o lovitură de stat eșuată. Comunicatul Armatei

Fostul ministru al Apărării din Brazilia a fost arestat sâmbătă, acuzat de o lovitură de stat eșuată.

Băutura preferată de aproape toți românii devine un lux. Prețul a ajuns la maximul ultimei jumătăți de secol
Băutura preferată de aproape toți românii devine un lux. Prețul a ajuns la maximul ultimei jumătăți de secol

Preţul cafelei a urcat vineri la cel mai ridicat nivel din aproape o jumătate de secol, impulsionat de diminuarea livrărilor. Totul a pornit de la Brazilia, cel mai mare producător mondial, care nu şi-a revenit încă de pe urma secetei din acest an.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000
Ucraina şi Rusia anunţă întoarcerea primilor 390 de prizonieri de fiecare parte din schimbul de câte 1.000

Volodimir Zelenski a declarat vineri ca Ucraina a recuperat 390 de persoane din captivitatea rusă, în prima etapă a unui schimb după formula 1.000 pentru 1.000 convenită cu Rusia în urmă cu o săptămână la Istanbul, potrivit Reuters şi EFE.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.