Cel puţin 9 morţi şi 20 de răniţi într-o busculadă produsă după un concert. Unde s-a produs tragedia

urgenta general america
Shutterstock

Cel puţin nouă persoane au murit şi alte 20 au fost rănite, joi dimineaţă, în Guatemala, după o busculadă creată la sfârşitul unui concert organizat pentru sărbătorirea independenţei ţării, au anunţat salvatorii.

"Crucea Roşie din Guatemala şi pompierii voluntari au stabilizat peste 20 de răniţi, iar nouă au murit pe loc", într-o "busculadă" produsă în timpul unui "eveniment masiv" din localitatea Quetzaltenango, la aproximativ 200 kilometri vest de oraşul Ciudad de Guatemala, a indicat organizaţia pe Twitter, conform AFP.

Potrivit media locală, victimele au fost călcate în picioare în timp ce mii de persoane au încercat să părăsească zona, la finalul unui concert.

Accidentul s-a produs pe o esplanadă, în aer liber, în timpul "Xelafer", un eveniment tradiţional organizat la Quetzaltenango de Ziua Naţională.

Guatemala a reluat festivităţile în masă anul acesta pentru a sărbători independenţa ţării şi a restului Americii Centrale faţă de Spania, după doi ani în care astfel de evenimente au fost suspendate din cauza pandemiei de COVID-19.

Citește și
militari americani
Coreea de Sud anunţă că nu a discutat cu SUA după ce WSJ a scris că Trump vrea să mute 4.500 de militari americani în Guam
Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Coreea de Sud anunţă că nu a discutat cu SUA după ce WSJ a scris că Trump vrea să mute 4.500 de militari americani în Guam
Coreea de Sud anunţă că nu a discutat cu SUA după ce WSJ a scris că Trump vrea să mute 4.500 de militari americani în Guam

Ministerul Apărării din Coreea de Sud neagă că ar fi avut discuții cu SUA despre retragerea trupelor americane, după ce WSJ a relatat că Washingtonul ar analiza această posibilitate. Informația a fost dezmințită oficial vineri, transmite AFP.

Avioane de vânătoare poloneze într-o misiune NATO în Marea Baltică au interceptat un bombardier rus
Avioane de vânătoare poloneze într-o misiune NATO în Marea Baltică au interceptat un bombardier rus

Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunţat că, în noaptea de joi spre vineri, două avioane de vânătoare ale forţelor aeriene poloneze au intervenit în faţa unui avion Su-24 rus care "efectua manevre periculoase".

O țară din Europa vrea să crească taxele pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic
O țară din Europa vrea să crească taxele pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic

Guvernul spaniol vrea să obţină aprobarea Parlamentului pentru o nouă cotă de TVA, de 21%, care să se aplice pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic, dublu faţă de TVA plătită pentru camerele de hotel.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.