Cel puțin o persoană a murit și alte șase au ajuns la spital în urma unui incendiu violent, în Chicago

×
Codul embed a fost copiat

Cel puțin o persoană și-a pierdut viața și alte șase au ajuns la spital în urma unui incendiu violent izbucnit într-un bloc din orașul american Chicago.

Flăcările s-au aprins într-unul dintre apartamentele de la etajele superioare, iar incendiul s-a extins rapid la alte locuințe, în ciuda intervenției rapide a pompierilor.

Potrivit autorităților, persoana decedată a fost descoperită în apartamentul în care se presupune că a început incendiul.

Persoanele rănite sunt în afara oricărui pericol, dar starea lor e monitorizată de medici.

Și un pompier a suferit arsuri în timpul intervenției, dar a primit îngrijiri la fața locului.

Citește și
explozie
VIDEO. Momentul în care un bărbat se întoarce să salveze o fetiță de 3 ani după explozia din Botiza, Maramureș

În total, au fost afectate apartamentele de pe 9 etaje ale blocului, iar anchetatorii speră să stabilească din ce cauză au izbucnit flăcările.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
FOTO Interzis nostalgicilor: cum arăta Sorana Cîrstea în urmă cu șaisprezece ani, când se califica în sferturile Roland Garros
Citește și...
Incendiu într-un bloc din Arad: 22 de persoane au fost evacuate. Doi adulți și doi copii au ajuns la spital
Incendiu într-un bloc din Arad: 22 de persoane au fost evacuate. Doi adulți și doi copii au ajuns la spital

Un incendiu de proporții a izbucnit, marți, într-un bloc de 10 etaje din municipiul Arad. Din cauza degajărilor mari de fum de pe casa scării, zeci de persoane au fost evacuate. Doi adulți și doi copii au fost transportați la spital.

VIDEO. Momentul în care un bărbat se întoarce să salveze o fetiță de 3 ani după explozia din Botiza, Maramureș
VIDEO. Momentul în care un bărbat se întoarce să salveze o fetiță de 3 ani după explozia din Botiza, Maramureș

Momentul exploziei din Maramureș a fost surprins de camerele de supraveghere. În imagini se vede cum după impact, un bărbat care s-a salvat în ultimul moment din incendiu, se întoarce pentru a salva un copil.

Un camion a luat foc pe A10. De la ce a pornit incendiul
Un camion a luat foc pe A10. De la ce a pornit incendiul

Incendiu puternic, luni seara, pe autostrada A10, în zona localității Decea, din județul Alba.

Un copil de trei ani, transportat de urgență la spital după ce o rulotă unde se preparau produse fast-food a explodat
Un copil de trei ani, transportat de urgență la spital după ce o rulotă unde se preparau produse fast-food a explodat

O explozie urmată de incendiu s-a produs, luni, la o rulotă în care se pregăteau spre vânzare produse de tip fast-food, iar în urma deflagraţiei, cinci persoane, printre care şi un copil de trei ani, au fost transportate de urgenţă la spital.

Incendiu la cel mai mare spital privat din Constanța. A fost activat planul roșu de intervenție
Incendiu la cel mai mare spital privat din Constanța. A fost activat planul roșu de intervenție

A fost activat planul roșu de intervenție, noaptea trecută, la cel mai mare spital privat din Constanța.

Recomandări
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În loc de școli noi, primăriile aduc containere. Mai rău e cu clasele de la subsol
„Școli în construcție, viitor în pauză”. În loc de școli noi, primăriile aduc containere. Mai rău e cu clasele de la subsol

În timp ce inteligența artificială revoluționează educația, la noi mulți copii învață în subsoluri și clădiri modulare. Școlile lor sunt blocate în șantier de constructori neserioși.

Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA
Surse: PSD ar putea propune un premier tehnocrat pentru noul guvern. Singurul consens, până acum, este legat de creșterea TVA

Președintele are o misiune aproape imposibilă: să aducă la aceeași masă 4 partide cu ideologii și viziuni diferite care să decidă și să aplice aceleași măsuri pentru a salva economia de pe marginea prăpastiei.

Reevaluare de 18 miliarde de lei la estimarea PIB. În doar șase luni, prognoza de creștere a fost redusă de la 2,5% la 1,4%
Reevaluare de 18 miliarde de lei la estimarea PIB. În doar șase luni, prognoza de creștere a fost redusă de la 2,5% la 1,4%

România va avea o creștere economică mai mică decât cea estimată anul trecut, când a fost construit bugetul pe acest an. Potrivit datelor Comisiei de Prognoză, avansul economic va fi unul timid, de 1,4% din PIB.