Certificatul de vaccinare, doar pentru cei care au primit un vaccin recunoscut de EMA. Vor fi scutiți de restricții

pașaport COVID
Shutterstock

Certificatul de vaccinare împotriva Covid-19 se va elibera doar pentru persoanele care au primit dozele unui vaccin recunoscut de Agenția Europeană a Medicamentului.

Cei vaccinați vor fi scutiți de orice restricție de călătorie, cum ar fi testarea sau carantina. Aceste propuneri se regăsesc într-un document redactat de Comisia Europeană, care ar trebui să fie prezentat săptămâna viitoare în plenul Parlamentului European.

Surse politice au arătat că aleșii europeni nu au stabilit numele acestui document, care ar trebui să asigure libera trecere pentru cei vaccinați împotriva Covid-19. S-ar putea numi carte de călătorie COVID-19, pașaport digital verde sau card de sănătate Covid-19 pentru călătorii.

Potrivit propunerii Comisiei Europene, acest document va trebui prezentat autorităților și va conține date care să arate că persoana care călătorește este negativă, a fost vaccinată sau data la care a avut Covid-19.

De când va intra în vigoare acest certificat verde, cetățenii care nu pot fi vaccinați din motive medicale nu li se vor mai aplica restricții de călătorie. Textul face referire la bolnavii cu anumite afecțiuni și la copii.

Citește și
George Simion
Partidul AUR acuză: ”Pașaportul de vaccinare european este discriminatoriu”

Pentru cei nevaccinați, documentul elaborat de Comisia Europeană prevede că trebuie să aibă rezultatul unor teste PCR sau rapide antigen, dintre cele aprobate în aceste sens de UE luna trecută. Statele membre vor trebui să accepte această dovadă comună de testare.

Pentru pozitivii de după boala Covid urmează să se caute soluții pe măsură ce știința le va oferi, se mai arată în text.

Datele din certificatele de vaccinare nu se vor stoca, date despre călătoriile pasagerilor în legătură cu certificatul Covid.

Potrivit surselor politice, propunerea aleșilor europeni este ca certificatul de sănătate să fie pe hârtie sau digital, se va elibera gratuit și va avea un cod de bare care să-l poate face ușor de verificat de către autorități și greu de falsificat.

De principiu, acest document de călătorie se va elibera automat pentru fiecare persoana vaccinată. Incluisv cei care au primit dozele înainte ca prevederea să intre în vigoare vor primi un certificat care să arate că au fost vaccinați.

Documentul va trebui să conțină obligatoriu aceleași date în toate statele membre UE, rămânând la latitudinea guvernului fiecărui stat membru să decidă formatul.

De asemenea, fiecare stat va decide asupa tipului de vaccinare pe care îl recunoaște, respectiv o doză sau mai multe. De exemplu, dacă statul respectiv folosește o singură doză pentru cetățenii săi, atunci celor care intră nu li se va putea cere să aibă două doze.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
China a lansat paşapoartele digitale de sănătate. Ce informații vor conține
China a lansat paşapoartele digitale de sănătate. Ce informații vor conține

China a lansat pentru cetăţenii săi un paşaport digital care le va permite să-şi dovedească statutul sanitar în timpul călătoriei spre sau dinspre străinătate şi va putea contribui la o deschidere sporită a frontierelor chineze, relatează marţi AFP.

Partidul AUR acuză: ”Pașaportul de vaccinare european este discriminatoriu”
Partidul AUR acuză: ”Pașaportul de vaccinare european este discriminatoriu”

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, luni, într-un comunicat, că a luat act ”cu îngrijorare” de intenția Comisiei Europene de a introduce un pașaport digital de vaccinare anti-COVID-19.

Comisia Europeană va prezenta în martie o propunere privind crearea unui paşaport de vaccinare digital la nivelul UE
Comisia Europeană va prezenta în martie o propunere privind crearea unui paşaport de vaccinare digital la nivelul UE

Comisia Europeană va prezenta în martie o propunere privind crearea unui paşaport de vaccinare digital la nivelul UE, a anunţat luni preşedintele CE, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.

Ce spun autoritățile române despre pașaportul de vaccinare. Beneficiile pe care le vor avea persoanele vaccinate
Ce spun autoritățile române despre pașaportul de vaccinare. Beneficiile pe care le vor avea persoanele vaccinate

Vaccinarea împotriva Covid-19 le va face viața mai simplă celor obișnuiți să călătorească.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.