China își va tripla forța nucleară până în 2035. Raportul Pentagonului

test nuclear

Forța nucleară a Chinei se va tripla până în 2035, arată un raport al Pentagonului.

Armamentul nuclear este în continuă expansiune, iar estimarea arată că țara, considerată deja una din cele mai importante puteri militare și economice din lume, va ajunge la 1.500 de focoase nucleare.

Raportul difuzat marţi a subliniat, de asemenea, perfecţionarea constantă a forţelor aeriene chineze, transmite AFP, citat de Agerpres.

Washingtonul a identificat Beijingul drept principala sa provocare militară, iar raportul militar asupra armatei chineze subliniază o creştere atât a forţelor nucleare, cât şi a celor convenţionale.

Departamentul Apărării estimează că stocul (chinez) de focoase nucleare operaţionale a depăşit 400. Dacă China continuă să-şi mărească stocul nuclear în acest ritm, va avea, după toate probabilităţile, un stoc de aproximativ 1.500 de focoase" până în 2035 se precizează în raportul Pentagonului.

Citește și
Vladimir Putin și Papa Leon
Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului

Această mărire a arsenalului nuclear chinez ar putea fi o sursă de instabilitate, potrivit generalului Pat Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului.

„Cu cât este mai multă proliferare, cu atât este mai îngrijorătoare, cu atât mai mult destabilizează regiunea", le-a spus el jurnaliştilor marţi.

Acest arsenal este, totuşi, cu mult în urma celui al Statelor Unite şi al Rusiei, care posedă fiecare câteva mii de focoase nucleare, arată sursa citată.

China a testat 135 de focoase nucleare în 2021, „mai mult decât restul lumii", dacă nu sunt luate în calcul cele trase în conflicte militare, potrivit raportului.

Conflictul din Taiwan

Şi armata aerului chineză progresează cu paşi mari, „ajungând rapid din urmă forţele aeriene occidentale".

Un înalt responsabil militar a declarat înainte de publicarea raportului că forţele aeriene chineze încearcă să „progreseze rapid pe toate fronturile", în special echipamentele, piloţii şi restul personalului.

Raportul mai estimează că China desfăşoară „acţiuni mai coercitive şi mai agresive în regiunea Indo-Pacifică", un termen folosit de istraţia americană pentru a desemna o realitate în schimbare a alianţelor din Asia-Pacific.

Acesta este mai ales cazul în jurul Taiwanului, o insulă revendicată de Beijing ca parte a teritoriului său.

O vizită pe insulă a preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, în august, a accentuat tensiunile, China efectuând ca răspuns cele mai agresive exerciţii militare în jurul insulei din anii 1990.

Tensiunile s-au diminuat de atunci, dar înaltul responsabil militar a subliniat că activitatea chineză în jurul Taiwanului, deşi a scăzut, a rămas mai ridicată decât înainte şi constituie un motiv de îngrijorare.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului
Papa Leon și Vladimir Putin au vorbit la telefon. Președintele rus a acuzat Ucraina de escaladarea conflictului

Președintele rus Vladimir Putin i-a mulțumit Papei Leon pentru disponibilitatea de a ajuta la soluționarea conflictului din Ucraina și i-a transmis că regimul de la Kiev este hotărât să „escaladeze” războiul, a anunțat Kremlinul miercuri.

Prințul Harry vrea să-și schimbe numele de familie. Cum ar vrea să se numească
Prințul Harry vrea să-și schimbe numele de familie. Cum ar vrea să se numească

Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au analizat posibilitatea de a-şi schimba numele de familie în Spencer, în contextul întârzierilor de mai multe luni care au trecut până când cei doi copii ai lor au primit paşapoarte britanice.

Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride să se desfășoare pe un hipodrom din Budapesta
Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride să se desfășoare pe un hipodrom din Budapesta

Ministrul Justiției din Guvernul Viktor Orban propune ca parada Pride, interzisă pe străzile din Budapesta, să se desfășoare pe un hipodrom din capitala Ungariei. Demnitarul consideră că astfel copiii nu vor mai putea intra în cu participanții.

 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.