S-a aflat cine este femeia misterioasă, găsită în Croația, care nu-și știa numele și nu avea acte la ea

×
Codul embed a fost copiat

O femeie care nu își aminteşte cum o cheamă şi absolut nimic legat de viaţa ei a fost găsită într-o zonă pustie, greu accesibilă, pe o insulă din Croația, în urmă cu câteva zile.

Între timp poliţia croată a reuşit să o identifice.

Femeia are 57 de ani, o cheamă Daniela Adamcova şi este originară din Slovacia, însă în momentul în care a fost găsită vorbea doar engleză.

Potrivit presei din Croaţia, autorităţile ar fi primit infromaţii despre identitatea ei tocmai din Statele Unite, unde ar fi locuit până în 2015.

În momentul în care a fost găsită, femeia misterioasă avea sânge pe față, iar salvatorii spun că a stat cel puţin o noapte pe malul mării, într-o zonă în care sunt mulţi urşi. Rucsacul ei a fost găsit în apropiere, iar în el se aflau mai multe lucru personale, dar și o poșetă goală, fără documente sau un telefon mobil.

Citește și
Croația ar putea adopta euro până în 2023. România a intrat în UE cu 8 ani mai devreme, dar nu se grăbește
Croația ar putea adopta euro până în 2023. România a intrat în UE cu 8 ani mai devreme, dar nu se grăbește

„Din ce am aflat până acum, femeia se afla în Croația ca turistă”, a transmis poliția croată.

Acum se află sub supraveghere medicală, dar doctorii spun că starea ei este stabilă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
O femeie misterioasă, fără acte și care nu știe cum o cheamă, a fost găsită pe o insulă din Croația
O femeie misterioasă, fără acte și care nu știe cum o cheamă, a fost găsită pe o insulă din Croația

O femeie care nu își amintește cum o cheamă a fost găsită într-o zonă pustie, greu accesibilă, pe o insulă din Croația, de către un pescar.

Croația ar putea adopta euro până în 2023. România a intrat în UE cu 8 ani mai devreme, dar nu se grăbește
Croația ar putea adopta euro până în 2023. România a intrat în UE cu 8 ani mai devreme, dar nu se grăbește

Croația ar urma să adopte moneda euro până în 2023, a anunțat un vicepreședinte al Comisiei Europene. În comparație, România, care a devenit membră UE cu 8 ani înaintea Croației, ar putea adopta moneda euro abia în 2028.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.