Cine este tânărul de 19 ani care plănuia să-l omoare pe Biden și să preia puterea în SUA. Planul pus la cale

Joe Biden
Getty

Un tânăr în vârstă de 19 ani din Missouri, acuzat că a intrat deliberat într-o barieră de securitate de la Casa Albă, luni seara, le-ar fi spus autorităţilor că îi iră pe nazişti şi că vrea să „preia puterea” şi „să-l ucidă pe preşedinte”.

Sai Varshith Kandula, din Chesterfield, Missouri, a închiriat camionul U-Haul, luni seară, imediat după ce a ajuns de la St. Louis la Aeroportul Internaţional Dulles din Washington. Luase avionul cumpărându-şi un bilet doar dus, a declarat un agent al Secret Service, potrivit unui document depus la tribunalul districtual federal din Washington D.C, arată documente judiciare date publicităţii, marţi, şi citate de NBC News, scrie News.ro.

În jurul orei 21:35, el a condus vehiculul pe un trotuar din faţa Casei Albe şi a intrat în bariera metalică. Kandula a pus camionul în marşarier şi s-a izbit de barieră şi a doua oară înainte ca agenţii Poliţiei parcurilor din Statele Unite să-l ia în custodie, se arată în documente.

Când agenţii Secret Service l-au întrebat pe Kandula despre un steag cu o svastică pe care l-a scos dintr-un rucsac, acesta le-ar fi spus că l-a cumpărat online deoarece naziştii „au o istorie mare”, potrivit documentului judiciar. El ar fi spus că „iră natura lor autoritară, eugenismul şi ordinea lor mondială unică”. Despre Hitler crede că este un „lider puternic”, pe care îl iră.

De asemenea, Kandula le-ar fi spus autorităţilor că plănuia atacul de şase luni şi că a detaliat planurile într-o „carte verde”. El a declarat că scopul său era „să ajungă la Casa Albă, să preia puterea şi să fie pus la conducerea naţiunii”, se arată în document. Atunci când agenţii l-au întrebat cum va prelua puterea, Kandula a declarat că îl va ucide pe preşedinte, dacă asta trebuie să facă, şi va răni pe oricine îi va sta în cale.

În Chesterfield, suburbie a oraşului St. Louis unde locuieşte Kandula, agenţi FBI au fost văzuţi intrând şi ieşind din casa acestuia, marţi, iar cunoscuţilor nu le venea să creadă că adolescentul „chill” pe care îl cunoşteau a fost în stare de aşa grozăvie. Tânărul nu are cazier şi nu era cunoscut poliţiei din Chesterfield.

Era drăguţ şi relaxat. Nu mă aşteptam ca el să facă aşa ceva”, a spus un cunoscut.

Kandula era membru al comunităţii sud-asiatice din Chesterfield, o suburbie cu o clasă de mijloc consistentă, aflată la aproximativ 30 de kilometri vest de St. Louis.

Un alt tânăr a declarat că nu înţelege de ce colegul său de şcoală de odinioară ar fi putut avea un steag nazist asupra sa. „Nu l-am văzut ca fiind rasist sau ceva de genul ăsta. Părea doar o persoană relaxată”, a spus fostul coleg.

Kandula a apărut marţi în faţa Curţii Superioare din Washington D.C. şi este aşteptat să aibă o primă audiere la tribunalul federal miercuri după-amiază.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Un hoț din Alba a intrat în casa unei femei și a furat 200 de euro dintr-o carte de rugăciuni, dar și câteva bijuterii
Un hoț din Alba a intrat în casa unei femei și a furat 200 de euro dintr-o carte de rugăciuni, dar și câteva bijuterii

Un bărbat de 75 de ani din Alba a fost reținut după ce ar fi intrat în casa unei femei, profitând de faptul că ea plecase într-un pelerinaj.  

Casa Albă se teme de un dezastru economic în cazul unei incapacităţi de plată prelungite
Casa Albă se teme de un dezastru economic în cazul unei incapacităţi de plată prelungite

Casa Albă, în plină dispută cu opoziţia republicană privind datoria publică, a prezis miercuri un dezastru economic în Statele Unite în cazul unui default prelungit, notează AFP.

Ce spune Zelenski despre scurgerile de informații ultrasecrete din SUA: „Un spectacol de televiziune”
Ce spune Zelenski despre scurgerile de informații ultrasecrete din SUA: „Un spectacol de televiziune”

Volodimir Zelenski a avut mai multe declarații surprinzătoare într-un interviu pentru "The Washington Post", legat de scurgerile de informații ultrasecrete. El a spus că nu a discutat cu Casa Albă și a numit incidentul „un spectacol de televiziune”.

Ministrul Apărării de la Kiev: Planurile pentru contraofensivă sunt în ultima etapă. Ce spune Casa Albă despre Rusia
Ministrul Apărării de la Kiev: Planurile pentru contraofensivă sunt în ultima etapă. Ce spune Casa Albă despre Rusia

Planurile pentru lansarea contraofensivei sunt în ultima etapă, a declarat ministrul Apărării de la Kiev.

Joe Biden, glume pe seama vârstei sale la Casa Albă:
Joe Biden, glume pe seama vârstei sale la Casa Albă: "Voi ziceți că sunt bătrân, eu spun că sunt experimentat" | VIDEO

Președintele SUA, Joe Biden, 80 de ani, le-a răsuns, sâmbătă, 29 aprilie, la dineul de gală al corespondenţilor de la Casa Albă, celor care fac glume pe seama vârstei sale.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.