Cod roşu de ciclon în insula Reunion. Recomandările autorităților pentru populație

Furtuna
Shutterstock

Insula Reunion, departament z de peste mări, va fi plasată sub cod roşu de ciclon, duminică, de la ora locală 20:00 (16:00 GMT), în contextul apropierii puternicei furtuni tropicale Belal.

Este anunțul făcut de prefectul acestui teritoriu din Oceanul Indian, care a făcut apel la populaţie să se adăpostească la începutul serii, transmite AFP.

Am luat decizia de a declanşa codul roşu începând de la ora 20:00", până 'probabil, marţi dimineaţă'”, a indicat în cadrul unei conferinţe de presă prefectul insulei Reunion, Jerome Filippini, subliniind că situaţia „ar putea evolua”.

Toată lumea va trebui să se adăpostească într-un loc sigur”, a adăugat reprezentantul statului z în acest departament cu o populaţie de aproximativ 870.000 de locuitori.

Locuitorii trebuie să „îşi dedice următoarele ore pentru a nu face nimic altceva decât să se pregătească pentru izolare”, asigurându-şi „locul în care se vor adăposti” şi „disponibilitatea rezervelor”, a precizat prefectul.

Citește și
ciclon
Un ciclon puternic care răvăşeşte nordul Europei vine în viteză şi în România. Avertismentul meteorologilor

Autorităţile se tem că Belal, în prezent „furtună tropicală puternică” aflată la o distanţă de aproximativ 280 de kilometri nord-vest de Reunion, ar putea deveni un „ciclon tropical intens” în cursul deplasării peste insulă sau în imediata vecinătate a acesteia, în cursul zilei de luni.

Furtuna este însoţită de vânturi care ar putea fi „devastatoare”, potrivit Meteo , care a descris fenomenul drept un ciclon „ce ar putea marca istoria” insulei Reunion.

Serviciile meteorologice prognozează rafale de peste 150 km/h, care ar putea atinge 250 km/h, valuri de peste şase metri înălţime şi precipitaţii abundente.

Sâmbătă, prefectul a transmis populaţiei „să ia în serios, chiar foarte în serios, ceea ce se întâmplă”, şi să se „aprovizioneze cu apă şi hrană”.

Persoanele aflate în supermarketuri aveau în coşurile de cumpărături mult mai multă apă îmbuteliată şi conserve decât de obicei, a relatat un corespondent AFP.

În această perioadă de vacanţă şcolară din Reunion, toate centrele de agrement şi de primire pentru copii şi adolescenţi au fost închise până la noi dispoziţii.

Aproape toate evenimentele festive au fost anulate, iar aeroportul internaţional Sainte-Marie va fi închis începând de duminică de la ora locală 16:00 (12:00 GMT) până la noi dispoziţii.

Insula Reunion nu a mai fost lovită de un ciclon intens de zece ani, de la trecerea Bejisei, în primele zile ale anului 2014.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Atenţionare de călătorie MAE: Cod portocaliu de intemperii şi perturbări în domeniul transporturilor, în Republica Moldova
Atenţionare de călătorie MAE: Cod portocaliu de intemperii şi perturbări în domeniul transporturilor, în Republica Moldova

MAE informează că a fost emis pentru Republica Moldova Cod portocaliu, în intervalul 7-10 ianuarie 2024, în legătură cu deplasarea unui ciclon sudic şi pătrunderea unei mase de aer polar în apropierea teritoriului ţării.

 

Un ciclon puternic care răvăşeşte nordul Europei vine în viteză şi în România. Avertismentul meteorologilor
Un ciclon puternic care răvăşeşte nordul Europei vine în viteză şi în România. Avertismentul meteorologilor

Un ciclon puternic care răvăşeşte cu 150 de km pe oră nordul Europei vine în viteză şi în România. În Belgia o femeie a murit strivită de un brad de Crăciun doborât de rafale, iar în Germania mai multe rute feroviare sunt blocate.

Ciclonul tropical Jasper a făcut prăpăd în Australia. Mii de locuitori din Queensland au rămas fără curent | VIDEO
Ciclonul tropical Jasper a făcut prăpăd în Australia. Mii de locuitori din Queensland au rămas fără curent | VIDEO

Un ciclon tropical, Jasper, a lovit nord-estul Australiei şi a lăsat fără electricitate mii de locuitori care trăiesc de-a lungul litoralului, o zonă care ar putea fi afectată de inundaţii puternice.

 

„Din păcate, avem și victime
„Din păcate, avem și victime". Vremea rea face ravagii în Ucraina și în Rusia. Crimeea, lovită de un nou ciclon

Crimeea și sudul Rusiei se pregătesc să dea piept cu o nouă furtună care va avea forța unui uragan. Meteorologii vorbesc despre riscul producerii unor tornade în peninsula ocupată de ruși.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.