Comisie „independentă” de anchetă pentru cazurile de pedofilie cu preoți polonezi. Ar fi fost protejați de Ioan Paul II

Papa Ioan Paul al II-lea
Getty

Anchetele pentru cazurile de pedofilie în rândul preoților polonezi vor fi derulate de „im grup independent de anchetă” au anunțat marți episcopii polonezi.

Demersul vine după mai multe dezvăluiri conform cărora fostul papă Ioan Paul al II-lea ar fi trecut sub tăcere faptele unor clerici.

Un reportaj difuzat pe postul TVN şi o carte scrisă de jurnalistul olandez Ekke Overbeek au arătat săptămâna trecută că fostul papă polonez- pe atunci responsabil la nivel local- a acoperit cazuri de pedofilie pe când era episcop de Cracovia, stârnind o dezbatere aprinsă între naţionaliştii aflaţi la guvernare şi Biserică pe de o parte, şi liberalii şi stânga pe de altă parte.

Episcopii au decis să convoace un grup de experţi independenţi pentru a investiga abuzurile sexuale asupra minorilor de către anumiţi membri ai clerului din Polonia", a declarat arhiepiscopul Wojciech Polak după o conferinţă episcopală. Ne-am maturizat", a spus el, subliniind că episcopii încearcă să examineze această problemă într-un mod cuprinzător". Nu este vorba doar de Papa Ioan Paul al II-lea, pe care poate îl priveşte cel mai puţin, pentru că aceste cazuri sunt examinate în mod sistematic", a adăugat arhiepiscopul.

Biserica acuză discreditarea lui Ioan Paul al II-lea

Până acum, Biserica Poloneză nu a creat niciodată un grup independent de investigaţii, în timp ce mass-media şi uneori chiar şi justiţia s-au plâns de refuzul accesului la arhivele sale.

Citește și
papa Ioan Paul al ii-lea
Procesiune cu relicvele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, în Bucureşti

În comunicatul de marţi, episcopii au denunţat încercările întreprinse la o scară fără precedent de a discredita persoana şi opera Sfântului Ioan Paul al II-lea".

Camera inferioară a parlamentului polonez, controlată de naţionaliştii populişti la putere, a adoptat săptămâna trecută o rezoluţie în care „condamnă cu fermitate campania ruşinoasă din mass-media... al cărei obiect este Marele Papă - Sfântul Ioan Paul al II-lea, cel mai eminent polonez din istorie".

Ministerul polonez de Externe l-a invitat joi pe ambasadorul american la o discuţie dedicată, potrivit presei poloneze, canalului de televiziune TVN, ce aparţine grupului american Discovery care a difuzat duminică un reportaj incriminator despre fostul suveran pontif.

Cele două investigaţii jurnalistice citează documente şi mărturii directe referitoare la cazuri de pedofilie ale preoţilor, despre care ar fi avut cunoştinţă viitorul papă Ioan Paul al II-lea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, purtată duminică în procesiune în Capitală
Relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, purtată duminică în procesiune în Capitală

Relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va fi purtată, duminică, în procesiune pe străzile Capitalei, la aceasta urmând să participe mii de credincioşi.

Procesiune cu relicvele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, în Bucureşti
Procesiune cu relicvele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, în Bucureşti

O procesiune religioasă cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea are loc duminică în Capitală

Papa Francisc a sugerat ca metodele contraceptive pot fi tolerate in cazul virusului Zika. Ce spune despre Donald Trump
Papa Francisc a sugerat ca metodele contraceptive pot fi tolerate in cazul virusului Zika. Ce spune despre Donald Trump

Papa Francisc, indepartandu-se de dogmele catolice, a declarat ca metodele contraceptive ar putea fi tolerate in cazul femeilor expuse pericolului de a contracta virusul Zika. El a comentat si declaratiile lui Donald Trump.

BBC: Papa Ioan Paul al II-lea a avut o prietenie
BBC: Papa Ioan Paul al II-lea a avut o prietenie "intensa" cu o femeie casatorita, timp de mai bine de 30 de ani

Ioan Paul al II-lea a fost legat peste 30 de ani printr-o prietenie "intensa" de o filosoafa casatorita, Anna-Teresa Tymieniecka, dar nu exista nicio dovada a incalcarii juramantului de castitate, potrivit unor scrisori dezvaluite intr-un reportaj BBC.

Procesiune cu relicva Papei Ioan Paul al II-lea in Capitala. Credinciosii s-au rugat la crucifixul cu sangele pontifului
Procesiune cu relicva Papei Ioan Paul al II-lea in Capitala. Credinciosii s-au rugat la crucifixul cu sangele pontifului

Cateva picaturi din sangele celui mai iubit papa al zilelor noastre, Ioan Paul al II-lea, au fost purtate duminica, in procesiune, pe strazile Capitalei.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.