Condițiile pe care conducătorii auto trebuie să le îndeplinească pentru a putea folosi motociclete cu permis categoria B

×
Codul embed a fost copiat

Avem peste 200.000 de motociclete în trafic, iar în scurt timp o nouă lege urmează să le permită celor cu permis auto categoria B să se aventureze pe două roți.

Vor putea conduce pe drumurile publice motociclete mai ușoare fără să mai facă școala de profil.

Există însă o serie de condiții pe care conducătorii auto trebuie să le îndeplinească. Legea, intens discutată, a fost trimisă spre promulgare.

Bogdan are permis de conducere de 10 ani și, pentru a scăpa de aglomerație, ar fi ales de mai mult timp o motocicletă, fără să mai facă scoala. Acum, noua lege îl ajută.

Bogdan Moga, cursant: „Dacă când aveam 24 de ani exista oportunitatea de a face doar acel curs de 10 ore, ca să pot achiziționa un scuter de 125 centimetri cubi, sigur că aș fi profitat de oportunitate."

De altfel, numărul celor care vor să obțină permis de conducere pentru motociclete aproape s-a dublat în ultimii cinci ani, mai ales pentru cele ușoare, de categoria A1, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.

Există însă o serie de criterii: aspiranții trebuie să aibă 24 de ani împliniți și un permis categoria B de cel puțin 2 ani.

Citește și
Volodimir Zelenski, soldati, armata
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Ei mai trebuie să facă și 10 ore de pregătire practică - asta înseamnă totuși mai puțin de jumătate din orele care se fac la școală de conducători pentru obținerea permisului A1.

Conducătorii auto nu trebuie însă să treacă niciun test teoretic.

Dar nu toate motocicletele din categoria A1 vor putea fi conduse de candidați - ci doar cele cu transmisie automată.

Cele mai populare din această categorie sunt scuterele, potrivite pentru oraș.

Legea își propune să fluidizeze traficul, prin vehicule mai puțin poluante decât mașinile, după modelul din alte țări.

Andrei Potra, instructor moto:
"În străinătate se aplică de mult timp ceva similar, este un proiect de mare succes, în orice țară europeană vedem foarte multe mopede la semafor, care ocupă mult mai puțin spațiu decât vehiculele pe patru roți."

Marius Gros, instructor moto: "Găsim mult mai ușor să parcăm o motocicletă decât o mașină. Mergem mult mai ușor, ajungem mult mai repede la destinație."

Viitori conducători de motociclete trebuie să aibă în vedere că, spre deosebire de maşină, pe două roți sunt mult mai expuși.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc ”murdar și politic” în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.

Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”
Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”

Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o altă organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate.

 

Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă
Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă

Iranul a anunțat că va dezvălui în curând documentele secrete israeliene pe care le-a obținut, un ministru de la Teheran spunând că acestea reprezintă o adevărată ”comoară”.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.