Consultările dintre SUA şi Rusia în domeniul securităţii de la Geneva s-au încheiat

vice-ministrul de Externe rus Serghei Riabkov

SUA şi Rusia au încheiat consultările în domeniul securităţii de la Geneva, a anunţat luni Departamentul de Stat american, relatează Reuters.

Ambele părţi urmează să susţină briefing-uri pentru presă după negocierile în privinţa cărora Washingtonul a sperat că ar putea elimina pericolul unei noi invazii ruse în Ucraina fără a accepta vreuna dintre solicitările în domeniul securităţii ale Rusiei.

Şefa delegaţiei americane, Wendy Sherman, secretar-adjunct în Departamentul de Stat, a transmis înaintea consultărilor că ''Statele Unite vor asculta preocupările Rusiei şi le vom împărtăşi pe ale noastre''. La rândul său, vice-ministrul de Externe rus Serghei Riabkov, care conduce delegaţia rusă, a declarat că Moscova are ''nevoie de garanţii legale că NATO nu se va extinde şi că va elimina tot ceea ce alianţa a creat începând din 1997''.

Occidentul susţine că Moscova ar putea lansa o incursiune pe teritoriul ucrainean de tipul celei din 2014, atunci când Rusia a anexat peninsula Crimeea şi a început să sprijine separatiştii din estul Ucrainei, ceea ce a dus la degradarea accelerată a relaţiilor dintre cele două ţări.

Moscova respinge afirmaţia că ar pregăti o invadare a Ucrainei şi la rândul său acuză Kievul că a deplasat trupe înspre regiunea Donbas, care se află sub controlul separatiştilor pro-ruşi.

Citește și
maria zaharova
Maria Zaharova: Autorităţile ze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

Rusia îşi simte ameninţată securitatea de activitatea NATO în estul continentului european, preşedintele Vladimir Putin cerând ca NATO să garanteze că nu se va extinde către est, prin includerea Ucrainei în organizaţie, şi că îşi va restrânge activităţile în Europa de Est.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Americanii şi ruşii încep negocieri
Americanii şi ruşii încep negocieri "complicate" privind Ucraina

Viceministrul de externe rus Serghei Riabkov a declarat că a avut o discuţie "complicată" duminică seara cu omoloaga sa americană, Wendy Sherman,

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.