Creatorul unui pătuţ pentru copii în care un bebeluş a murit sufocat, condamnat la închisoare

patut

Creatorul unui pătuţ pentru copii în care un bebeluş din Marea Britanie ''a murit sufocat'' a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare, relatează Press Association, conform Agerpres.

Oscar Abbey, în vârstă de şapte luni, a fost găsit decedat de părinţii săi în luna noiembrie 2016 după ce capul i-a rămas blocat în timp ce încerca să se târască printr-un spaţiu îngust al patului, conform informaţiilor prezentate la audierile de la tribunalul din Leeds.

Potrivit procurorilor, Craig Williams, proprietarul companiei Playtime Beds Ltd care a vândut părinţilor pătuţul, le-a oferit acestora asigurări că este potrivit pentru copii cu vârsta de şase sau şapte luni.

Producătorul din oraşul Rotherham, comitatul South Yorkshire, a continuat să realizeze obiecte similare chiar şi după decesul lui Oscar şi nu a adus modificări modelului, conform informaţiilor prezentate la audieri.

Procurorul John Elvidge a susţinut că acuzatul a demonstrat ''o atitudine complet indiferentă faţă de siguranţa copiilor mici, chiar şi după ce a fost vizitat de poliţie în legătură cu decesul lui Oscar''.

Judecătorul Martin Spencer a declarat la momentul pronunţării verdictului că Williams, în vârstă de 37 de ani, tată a trei copii, a purtat o ''responsabilitate semnificativă'' pentru decesul lui Oscar.

''Ar trebui să aţi această povară pentru tot restul vieţii'', a spus Spencer.

 

Angajatul lui Williams, Joseph Bruce, în vârstă de 31 de ani, a fost condamnat la şase luni de închisoare, precizează Press Association.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

O supraveghetoare de la un colegiu din Franța a fost înjunghiată mortal de un elev de 14 ani
O supraveghetoare de la un colegiu din Franța a fost înjunghiată mortal de un elev de 14 ani

O supraveghetoare de la o școală din Franța a fost înunghiată mortal de un elev de 14 ani, în timp ce îi verifica rucsacul, marți dimineață. 

Operațiunea ucraineană „Spider Web” l-a înfuriat pe Putin. Liderul rus a luat atacul în mod personal și planifică răzbunarea
Operațiunea ucraineană „Spider Web” l-a înfuriat pe Putin. Liderul rus a luat atacul în mod personal și planifică răzbunarea

Operațiunea ucraineană „Spider Web” pare să-l fi înfuriat foarte tare pe liderul Kremlinului, Vladimir Putin. SUA avertizează că un atac de răzbunare masiv este iminent, iar Germania lansează, de asemenea, avertismente.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira
Economistul-șef al BNR: Politicienii reinventează roata pentru a reduce deficitul. Statul de la care România se poate inspira

Economistul-șef al BNR a criticat măsurile „originale” propuse pentru reducerea deficitului. El consideră că date fiind asemănările, România poate copia modelul polonez.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 10 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un fost elev, s-a sinucis. FOTO & VIDEO

Zece persoane au murit, inclusiv suspectul, şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat comis la o şcoală din oraşul Graz, în sudul Austriei, a declarat marţi Elke Kahr, primăriţa oraşului Graz, citată de agenţia de presă APA, relatează Reuters.

De ce a fost internat Ion Iliescu la ATI. Precizările SRI
De ce a fost internat Ion Iliescu la ATI. Precizările SRI

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat ieri la Spitalul Serviciului Român de Informații. În vârstă de 95 de ani, Iliescu are probleme respiratorii, a transmis biroul de presa al SRI.