Croaţia ridică nivelul de alertă al armatei pe fondul riscului de conflict în Balcani

Andrej Plenkovic
Profimedia

Croaţia a ridicat starea de alertă a armatei sale pe fondul temerilor că invazia Rusiei în Ucraina ar putea destabiliza Balcanii, a avertizat luni premierul Andrej Plenkovic.

Armata croată şi-a ridicat nivelul de alertă în faţa acestor evenimente globale şi urmărim în mod special toate evoluţiile din vecinătatea noastră”, a declarat Plenkovic pentru presa croată, referindu-se la atacul rusesc de joi asupra Ucrainei.

Întrebat dacă se teme de o destabilizare a situaţiei din Kosovo, care a obţinut independenţa faţă de Serbia în 2008 şi a cărui suveranitate nu este recunoscută nici de Belgrad, nici de Moscova, Plenkovic a declarat că atacul rusesc a schimbat totul, scrie Agerpres.

Urmărim totul, o mare accelerare a istoriei este în curs de desfăşurare. Totul este diferit de la 24 februarie (ziua atacului rusesc asupra Ucrainei). Vom urmări cu mare atenţie evoluţiile din vecinătatea noastră”, a explicat el, citat de EFE.

Potrivit unor analişti regionali, Rusia ar putea acum să-şi incite aliaţii sârbi din Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo să provoace tulburări.

Citește și
sistem energetic
Se analizează sincronizarea de urgenţă a sistemului energetic din Ucraina şi Republica Moldova cu cel european
Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Criză umanitară ”de proporții” în Ucraina. Mii de oameni așteaptă îndurerați să intre în România
Criză umanitară ”de proporții” în Ucraina. Mii de oameni așteaptă îndurerați să intre în România

Europa se confruntă cu ceea ce ar putea deveni cea mai mare criză umanitară. Organizația Națiunilor Unite a estimat că numărul ucrainenilor strămutați ca urmare a invaziei ruse ar putea ajunge la șapte milioane. 

Se analizează sincronizarea de urgenţă a sistemului energetic din Ucraina şi Republica Moldova cu cel european
Se analizează sincronizarea de urgenţă a sistemului energetic din Ucraina şi Republica Moldova cu cel european

Statele membre UE au subliniat importanţa realizării cu prioritate a sincronizării sistemului energetic din Ucraina şi din Republica Moldova cu cel european.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.