Viktor Orban: „Cu cât suntem mai puternici, cu atât sunt mai mici şansele de a fi atraşi în război”

Viktor Orban
Getty

Ungurii ştiu că „cel mai bun război este cel pe care reuşeşti să-l eviţi", a declarat sâmbătă Viktor Orban la inaugurarea unei facilităţi industriale la Zalaegerszeg (sud-vest) care va găzdui o fabrică de vehicule de luptă Lynx, transmite MTI.

Citește aici LIVE UPDATE | Războiul din Ucraina, ziua 31. Ultimele informații

Cu cât suntem mai puternici, cu atât sunt mai mici şansele să fim atraşi în război", a adăugat Orban.

Facilitatea de la Zalaegerszeg a fost construită în parteneriat cu constructorul german de vehicule militare Rheinmetall, iar premierul ungar a subliniat sâmbătă că Ungaria şi Germania cooperează în materie de apărare şi această cooperare ar putea deveni una pe termen lung.

Potrivit premierului ungar, deşi relaţiile politice ungaro-germane sunt „complicate", cele economice sunt într-o formă excelentă.

Citește și
medvedev, arme nucleare
Medvedev a enumerat patru scenarii în care Rusia ar putea folosi arme nucleare

Pe lângă producţie, Ungaria speră să atragă în ţară, „în cooperare cu prietenii germani", şi îndeplinirea unor sarcini ca dezvoltarea, testarea şi pregătirea de experţi, a spus Orban.

Acesta a salutat decizia Germaniei de a-şi întări capacităţile militare în contextul războiului din Ucraina, apreciind că Berlinul a luat una din cele mai importante decizii privind viitorul Europei.

Securitatea europeană nu poate fi garantată fără Germania", a notat premierul ungar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 31. Rușii au bombardat un reactor nuclear din Harkov
Război în Ucraina, ziua 31. Rușii au bombardat un reactor nuclear din Harkov

Joe Biden s-a întâlnit pentru prima dată cu ministrul ucrainean de Externe și se află acum la Varșovia alături de omologul său polonez. Între timp, Rusia lansează din mare mai multe rachete spre Ucraina.

Medvedev a enumerat patru scenarii în care Rusia ar putea folosi arme nucleare
Medvedev a enumerat patru scenarii în care Rusia ar putea folosi arme nucleare

Dmitri Medvedev, șeful adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, a declarat că Rusia are mai multe motive în baza cărora poate folosi arme nucleare.

Președintele american, Joe Biden, a anunțat că Occidentul are pregătit un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei
Președintele american, Joe Biden, a anunțat că Occidentul are pregătit un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Joe Biden a anunţat vineri, din Polonia, că Occidentul are pregătit un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, asta după cele patru valuri succesive impuse Moscovei deja, de la începutul invaziei.  

Război în Ucraina, ziua 30. Franța, Turcia și Grecia vor efectua o „operațiune umanitară” de evacuare la Mariupol
Război în Ucraina, ziua 30. Franța, Turcia și Grecia vor efectua o „operațiune umanitară” de evacuare la Mariupol

Rușii nu au făcut progrese în lupta pentru cucerirea Kievului. Mai mult, pierderile suferite de armata rusă cresc cu fiecare zi care trece. Totuși, bombardamentele continuă, mai ales în Herson, al doilea oraş ca mărime din Ucraina.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.