Cum a reușit un tânăr să se îmbarce de două ori fără bilet în avion, două zile la rând, de pe aeroportul din Munchen

Un norvegian temerar a reuşit să se îmbarce fără bilet două zile la rând în câte un avion de linie cu plecare din Munchen, Germania, a doua oară reuşind să zboare până la Stockholm, a indicat marţi poliţia locală, potrivit AFP.
''Poliţia aeroportului a deschis o anchetă pe numele unui cetăţean norvegian de 39 de ani pentru tulburarea ordinii publice şi pentru transport fraudulos'', a precizat purtătorul de cuvânt pentru AFP.
Ancheta va trebui să explice cum a reuşit pasagerul ''să se sustragă controlului automat al biletului de îmbarcare înaintea controlului de securitate'', a precizat un purtător de cuvânt al aeroportului din Munchen pentru AFP.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
''Am sensibilizat deja personalul care permite accesul la îmbarcare şi întărim efectivele'', a adăugat aceeaşi sursă.
Călătorul s-a sustras mai întâi fără probleme pe 4 august controlului biletelor la îmbarcare întrucât a stat foarte aproape de un alt pasager, a relatat site-ul cotidianului Bild.
Apoi a urcat la bordul unui avion alături de alţi pasageri. Frauda lui a fost constatată abia după ce îmbarcarea a fost încheiată, iar norvegianul nu avea loc.
A fost predat poliţiei, care a deschis o procedură împotriva acestuia, dar l-a lăsat în libertate.
Pasagerul ”nu reprezintă niciun pericol”
A doua zi, bărbatul a reluat tentativa şi a reuşit din nou să urce într-un avion aplicând aceeaşi schemă.
De data aceasta, schema i-a reuşit, şi a ajuns la Stockholm la bordul unui zbor al companiei germane Lufthansa care nu era complet.
La Stockholm, a fost arestat după ce a atras atenţia poliţiştilor întrucât dorea să se întoarcă imediat la Munchen.
Pasagerul nu ''prezintă niciun pericol'', iar potrivit anchetei, nu avea ''nicio intenţie de a perturba traficul aerian'', a adăugat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Aeroportul din Munchen a fost recent scena altor incidente: în mai, a fost paralizat după ce militanţii pentru climă şi-au lipit mâinile de pistă, ceea ce a determinat anularea a zeci de zboruri.