Cum au fost prinși trei bărbați care au încercat să introducă 800 de kilograme de cocaină în Australia | VIDEO

cocaina
Twitter/@10NewsFirstPER

Poliţia australiană a arestat trei bărbaţi în legătură cu o încercare de a introduce în ţară peste 800 de kilograme de cocaină, ascunsă într-un transport cargo, au anunţat autorităţile locale.

Drogurile erau ambalate în pachete cu greutatea de aproximativ 1 kg, iar valoarea lor totală este estimată la 320 de milioane dolari australieni (210 milioane dolari SUA), scrie Agerpres.

Autorităţile care verifică transporturile cargo având drept destinaţie porturile din vestul Australiei au ajutat în 24 mai echipajul vasului cu numele 'No Fixed Address' aflat în derivă în apropiere de insula Rottnest, la 22 de kilometri de portul australian Perth.

Potrivit autorităţilor australiene, nava fusese achiziţionată în 23 mai folosind bani lichizi şi cei trei bărbaţi aflaţi la bord ''păreau a avea o experienţă limitată în navigaţie''.

Poliţia, alertată despre un transport ilegal de droguri ce urma să ajungă pe coasta de vest a Australiei, a început să verifice vasele ce transportau produse vrac, identificând astfel vasul comercial ST Pinot, ce venea din America de Sud.

Citește și
Fetty Wap
Celebrul rapper american Fetty Wap a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru trafic de cocaină

În urma inspecţiei, autorităţile australiene au descoperit 29 de pachete suspecte aflate într-un rezervor plin cu apă.

Cei trei bărbaţi arestaţi au vârste de 21, 25 şi 29 de ani. Ei au fost acuzaţi pentru încercarea de a introduce ilegal droguri în Australia şi riscă o pedeapsă maximă de închisoare pe viaţă dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Quincy Promes, atacantul olandez al echipei Spartak Moscova, este judecat pentru import de cocaină
Quincy Promes, atacantul olandez al echipei Spartak Moscova, este judecat pentru import de cocaină

Atacantul internaţional olandez al echipei Spartak Moscova, Quincy Promes, care este judecat în Ţările de Jos pentru că şi-a înjunghiat un văr, este acum judecat şi pentru import de cocaină, a anunţat marţi procuratura de la Haga, conform AFP.

Celebrul rapper american Fetty Wap a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru trafic de cocaină
Celebrul rapper american Fetty Wap a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru trafic de cocaină

O instanță federală din Central Islip, New York, l-a condamnat pe William Junior Maxwell II, cunoscut și sub numele de scenă Fetty Wap, la șase ani de închisoare și cinci ani de supraveghere, după eliberare.  

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.