Cum funcționează pe timp de pandemie cel mai scump magazin de pe planetă

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce mulţi oameni poartă măști de protecţie făcute acasă, cei cu dare de mână aleg unele cu preţuri ameţitoare.

De pildă, merg în magazinele de lux, unde se intră doar pe bază de programare, aflate pe cea mai scumpă stradă din Beverly Hills.

Aceste buticuri, care au făcut de-a lungul anilor din Rodeo Drive una dintre cele mai faimoase străzi din lume, încearcă să îşi păstreze clienţii fideli chiar şi în vremuri de pandemie.

Pe bulevardul luxului se află un magazin cunoscut ca fiind cel mai scump de pe planetă. Celebru şi pentru faptul că accesul se face doar pe baza unei programări, locul a fost vizitat în trecut de foşti preşedinţi americani şi de nenumărate vedete. În prezent, în afară de igienizarea constantă a suprafeţelor şi purtarea măştilor, nu s-a schimbat nimic pentru clientela selectă care îi trece pragul. În plus, cei care ajung acolo găsesc, în ediţie limitată, un set de rii în ton cu perioada în care trăim.

"Cutia este din mătase naturală, la fel și batista pe care o vedeți aici. Setul conține și o cravată confecționată tot din mătase naturală. Și ultima, dar nu cea din urmă, este această mască, care are pe interior filtre detașabile."

Citește și
Accident
VIDEO. Momentul în care o platformă care transporta un bolid de lux izbește un cap de pod

Un astfel de set costă 1.350 de dolari. Dar, în ciuda preturilor ameţitoare, magazinele nu duc lipsă de oaspeţi.

Kathy Gohari, vicepre;edintele comitetului Rodeo Drive: "Fiecare magazin de aici plănuia să revină la "noua normalitate" cu luni înainte de a avea voie să facă acest lucru. Aveau puse tot felul de afișe pe geamuri, aveau deja stabilite măsurile de siguranță, aveau autocolantele și indicatoarele deja comandate. Mulți dintre comercianți au angajat chiar și personal suplimentar pentru a asigura distanțarea fizică adecvată în rândul oaspeților și al personalului."

California este unul dintre statele americane grav afectate de pandemie, iar planurile de redeschidere au fost date peste cap în ultimele săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
"O zi mare pentru tenisul românesc!" Veste excelentă pentru Simona Halep
Citește și...
Copil de 11 ani prins la cerșit în parcare în timp ce familia îl urmărea dintr-un bolid de lux
Copil de 11 ani prins la cerșit în parcare în timp ce familia îl urmărea dintr-un bolid de lux

Un copil de 11 ani a fost pus de părinți să cerșească în pacarea unui supermarket din Râmnicu Vâlcea, în timp ce familia îl urmărea din mașină.

VIDEO. Momentul în care o platformă care transporta un bolid de lux izbește un cap de pod
VIDEO. Momentul în care o platformă care transporta un bolid de lux izbește un cap de pod

Un ansamblu de vehicule s-a făcut praf, azi noapte, pe Drumul European 85, în apropiere de Buzău. 

Un producător celebru la Hollywood a murit, după ce a căzut de la etajul 27
Un producător celebru la Hollywood a murit, după ce a căzut de la etajul 27

Producătorul hollywoodian Steve Bing a murit după ce s-a aruncat de la etajul 27 al unui imobil de lux din cartierul Century City, Los Angeles, potrivit tabloidului TMZ, care citează surse judiciare anonime.

Ofiţeri MApN şi ISU, implicaţi în afacerea scandaloasă de la Otopeni. Prejudiciu de 800.000 €
Ofiţeri MApN şi ISU, implicaţi în afacerea scandaloasă de la Otopeni. Prejudiciu de 800.000 €

O afacere scandaloasă a ieșit la iveală la aeroportul Otopeni. Mai mulți angajați ai aeroportului, dar și ai unei firme de catering, sunt bănuiți că au furat articole de lux care sunt vândute în avioane.

Recomandări
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate
Propunerile pregătite de CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, a anunțat că până la 30 iunie va propune Guvernului un plan pentru eficientizarea cheltuielilor, analizând extinderea bazei de contribuție la FNUASS pentru echitate și sustenabilitate.

NATO le cere statelor europene să crească de cinci ori capacitatea de apărare aeriană terestră. Care este motivul
NATO le cere statelor europene să crească de cinci ori capacitatea de apărare aeriană terestră. Care este motivul

NATO cere statelor europene să îşi mărească de cinci ori capacitatea de apărare aeriană terestră, pentru a acoperi rapid o vulnerabilitate în faţa ameninţării ruse, potrivit unor surse citate de Bloomberg.