Curtea Supremă a SUA a blocat două acţiuni judiciare împotriva lui Donald Trump

Ce va urma dacă Donald Trump este pus sub acuzare. Mai poate candida pentru al doilea mandat?
Getty

Curtea Supremă a SUA a ordonat luni încetarea procedurilor judiciare împotriva fostului preşedinte Donald Trump.

Cele două proceduri au fost iniţiate conform unei prevederi constituţionale care îi interzice şefului statului să accepte venituri de origine străină dacă nu au fost aprobate de Congres, informează AFP şi Reuters.

Conform deciziei Curţii Supreme, două procese referitoare în special la hotelul lui Trump din Washington vor fi sistate de instanţele inferioare care le acceptaseră.

În unul din dosare, reclamanţii - procuratura din Districtul Columbia şi un grup de monitorizare a politicienilor - ceră Curţii să respingă apelurile fostului lider de la Casa Albă, pe motiv că litigiul va dispărea odată cu încheierea mandatului prezidenţial. Curtea Supremă a luat decizia închiderii dosarelor fără a mai audia apelurile lui Trump.

Grupul nonprofit Cetăţenii pentru Responsabilitate şi Etică la Washington, alături de un proprietar de hotel şi un grup de restaurante au susţinut la scurt timp după alegerile prezidenţiale din 2016 că Trump s-a expus, prin refuzul de a renunţa la afacerile din domeniul hotelier, la primirea de foloase din partea unor oficiali străini care doreau unele favoruri. Reclamanţii au susţinut că au pierdut din acest motiv clienţi în favoarea stabilimentelor lui Trump, în speţă a hotelului Trump International din Washington, situat în apropiere de Casa Albă.

Citește și
Donald Trump
Butonul secret de pe biroul lui Donald Trump, care a fost îndepărtat imediat de Joe Biden. Ce primea Trump când îl apăsa

Plângerea respectivă a fost iniţial respinsă de un judecător federal, apoi Al Doilea Circuit de Curţi de Apel al SUA - din cadrul sistemului american de curţi de apel regionale - din New York a redeschis dosarul în 2019.

Un alt proces similar, intentat de statul Maryland şi de Districtul Columbia - unde se află capitala SUA, oraşul Washington - a primit undă verde anul trecut de la Al Patrulea Circuit de Curţi de Apel, cu sediul în Richmond, statul Virginia.

Mai mulţi democraţi din Congresul SUA intentaseră şi un al treilea proces, care s-a încheiat anul trecut prin respingerea de către Curtea Supremă a audierii apelului împotriva deciziei prin care o instanţă inferioară stabilise că reclamanţii nu au o calitate procesuală valabilă.

Trump este vizat şi de procesul din Senat, intentat de Camera Reprezentanţilor, în care este acuzat de incitarea susţinătorilor săi la un miting din 6 ianuarie, după care mai mulţi protestatari au intrat în Capitoliul din Washington, sediul Congresului SUA, într-o ultimă încercare de a împiedica validarea alegerilor prezidenţiale câştigate de democratul Joe Biden.

La nivel federal au loc şi demersuri judiciare pentru elucidarea plăţilor făcute în 2016 către două presupuse amante ale fostului preşedinte, pentru a le convinge să nu facă dezvăluiri despre relaţiile lor cu Trump. Faptele respective ar putea constitui încălcări ale legii privind finanţarea campaniilor electorale.

Articol recomandat de sport.ro
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Fiul lui Ionel Ganea s-a stins din viață. Alexandru avea doi ani
Citește și...
Mesaj pentru Trump, lansat cu un avion: ”Cel mai slab președinte de până acum”
Mesaj pentru Trump, lansat cu un avion: ”Cel mai slab președinte de până acum”

Un avion cu un banner care îl numea pe Donald Trump ”cel mai slab președinte de până acum” ar fi fost văzut în acest weekend zburând lângă Mar-a-Lago, locul său preferat din Palm Beach, Florida, unde stă de când a părăsit Casa Albă.

Butonul secret de pe biroul lui Donald Trump, care a fost îndepărtat imediat de Joe Biden. Ce primea Trump când îl apăsa
Butonul secret de pe biroul lui Donald Trump, care a fost îndepărtat imediat de Joe Biden. Ce primea Trump când îl apăsa

Butonul secret de pe biroul lui Donald Trump, care a fost îndepărtat imediat de Joe Biden. Ce primea Trump când îl apăsa

Donald Trump nu este pregătit pentru procesul de demitere. Când ar putea începe
Donald Trump nu este pregătit pentru procesul de demitere. Când ar putea începe

Fostul preşedinte Donald Trump nu este pregătit pentru procesul de demitere din Senatul SUA, care ar putea începe cel mai devreme săptămâna viitoare, relatează CNBC.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.