Cutremur puternic, cu magnitudinea 6,4, raportat joi. Unde a fost resimțit

cutremur
Getty

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,4 pe scara Richter, s-a produs joi, în jurul orei prânzului, în Munţii Hindukuş din nord-estul Afganistanului, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Deocamdată, nu se ştie dacă seismul a făcut victime omeneşti în acea regiune muntoasă afectată destul de frecvent de cutremure de pământ, informează AFP, citată de Agerpres.

Cutremurul a fost resimţit şi la nivelul clădirilor din Kabul, la o distanţă de 300 de kilometri în raport cu epicentrul, precum şi la Islamabad, capitala Pakistanului, potrivit jurnaliştilor de la AFP.

Seismul s-a produs în districtul Jurm cu puţin timp înaintea orei locale 14:00 (09:30 GMT), în provincia Badakhshan.

Afganistanul este afectat frecvent de cutremure, în special în regiunea vastului lanţ muntos Hindukuş, situat la joncţiunea dintre plăcile tectonice eurasiatică şi indiană.

Citește și
cutremur romania
Cutremur în România raportat miercuri. Ce magnitudine a avut și unde a fost localizat epicentrul

Cel mai devastator seism înregistrat în ultimii ani în Afganistan a făcut aproape 5.000 de morţi în 1988 în provinciile Takhar şi Badakhshan.

Mai recent, în octombrie 2023, trei seisme succesive produse în Herat, în vestul Afganistanului, au ucis aproximativ 1.000 de persoane şi au distrus 10.000 de locuinţe.

Mii de oameni continuă să trăiască de atunci în corturi în regiunile afectate, unde iarna şi-a intrat deja în drepturi.

"Ar fi prematur să spunem că perioada de reconstrucţie a început", a declarat un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR).

Articol recomandat de sport.ro
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Serena a devenit prințesă! La 43 de ani, Williams arată mai bine ca atunci când juca tenis!
Citește și...
Cutremur, joi dimineaţa, în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut
Cutremur, joi dimineaţa, în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut

Un cutremur cu magnitudinea 3,4 s-a produs joi dimineaţa, la ora 4:49, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremur în România raportat miercuri. Ce magnitudine a avut și unde a fost localizat epicentrul
Cutremur în România raportat miercuri. Ce magnitudine a avut și unde a fost localizat epicentrul

Un cutremur slab, cu magnitudinea, 2,8, s-a produs, miercuri, în zona seismică Vrancea.

Cutremur puternic, cu magnitudinea 6,2, raportat marți. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea 6,2, raportat marți. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,2, s-a produs, mați, în apropierea coastei de vest a insulei japoneze Honshu.

Cutremur în România raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3, s-a produs, joi, în zona seismică Vrancea, informează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Cutremur de 7,6 pe Richter în Japonia. Imaginile din satelit arată cartiere întregi șterse de pe fața pămânului | FOTO
Cutremur de 7,6 pe Richter în Japonia. Imaginile din satelit arată cartiere întregi șterse de pe fața pămânului | FOTO

În Japonia continuă operațiunile de salvare după seismul cu magnitudinea 7,6 pe scara Richter care a lovit peninsula Noto chiar în prima zi a anului.

Recomandări
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susţinând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în faţa politicienilor.

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenţia asupra concluziilor „îngrijorătoare” ale unui studiu recent privind condiţiile de muncă ale medicilor din sistemul public de sănătate.