De ce o piatră antică, numită Piatra Destinului, va fi mutată pentru Charles al III-lea, noul rege al Marii Britanii. FOTO

charles
Profimedia

O piatră antică simbolică, numită Piatra Destinului (Stone of Destiny), va fi mutată de la Castelul Edinburgh la Londra pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea.

Piatra, care a fost folosită timp de secole la inaugurarea regilor scoțieni, a fost confiscată de regele Edward I și transformată într-un tron la Westminster Abbey în 1296.

Cunoscută și sub numele de Stone of Scone, piatra a fost adusă înapoi în Scoția în 1996, potrivit indy100.com.

În 1953, regina Elisabeta a II-a s-a așezat pe piatră

O piatră antică simbolică, numită Piatra Destinului (Stone of Destiny), va fi mutată de la Castelul Edinburgh la Londra pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea.

În 1953, regretata Regina Elisabeta a II-a s-a așezat pe piatră când a fost încoronată, iar acum piatra va fi adusă la ceremonia fiului ei. Nu există încă o dată stabilită pentru ceremonia de încoronare.

Citește și
William
Prințul William, văzut pentru prima oară după moartea bunicii lui. Ce a făcut nepotul Reginei Elisabeta a II-a. FOTO ȘI VIDEO

Historic Environment Scotland (HES), care istrează Castelul Edinburgh, a anunțat că piatra va fi folosită înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea și apoi va fi adusă înapoi în Camera Coroanei din castel.

„Piatra va părăsi din nou Scoția doar pentru o încoronare în Westminster Abbey”, s-a arătat pe site-ul HES.

Cum a fost descrisă Piatra Destinului

Piatra Destinului este descrisă ca o gresie cu granulație grosieră și este considerată un simbol istoric al mândriei și monarhiei Scoției.

După ce a fost luată din Scoția de către regele Angliei Edward I în secolul al XIII-lea, piatra a fost în cele din urmă returnată scoțienilor de ziua Sfântului Andrei în 1996.

În 1950, patru studenți de la Universitatea din Glasgow au furat piatra de la Westminster Abbey.

Trei luni mai târziu și la peste 800 de kilometri depărtare, piatra a fost descoperită la altarul Arbroath Abbey.

Povestea jafului Pietrei Destinului a fost transformată și într-un film în 2008, cu același nume.

În noiembrie 2020, primul ministru scoțian Nicola Sturgeon a anunțat planuri de a muta piatra în Perth.

Citește și...
Viața Reginei Elisabeta a II-a în cifre. Câți câini din rasa ei preferată a avut. FOTO
Viața Reginei Elisabeta a II-a în cifre. Câți câini din rasa ei preferată a avut. FOTO

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a născut pe 21 aprilie 1926 la ora 2:40 dimineața.

Prințul William, văzut pentru prima oară după moartea bunicii lui. Ce a făcut nepotul Reginei Elisabeta a II-a. FOTO ȘI VIDEO
Prințul William, văzut pentru prima oară după moartea bunicii lui. Ce a făcut nepotul Reginei Elisabeta a II-a. FOTO ȘI VIDEO

Prințul William a fost văzut pentru prima oară după moartea bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Elisabeta a II-a a fost mecanic auto în cel de-Al Doilea Război Mondial. Imagini de colecție. GALERIE FOTO
Elisabeta a II-a a fost mecanic auto în cel de-Al Doilea Război Mondial. Imagini de colecție. GALERIE FOTO

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost mecanic auto în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică
Gazzetta Dello Sport: Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Fostul căpitan al „nerazzurilor”, acum pe banca tehnică

Inter Milano l-a ales pe Cristian Chivu, scrie Gazzetta Dello Sport. Italienii au anunțat că va semna vineri, 6 iunie, un acord pe doi ani. Va fi pe bancă la Campionatul Mondial al Cluburilor.